39 de percheziții domiciliare la persoane bănuite de trafic de droguri

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI

 

La data de 23 iulie 2020, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – S.T. Cluj-Napoca, au efectuat 39 de percheziții domiciliare, în județele Cluj și Hunedoara, la persoane bănuite de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Dintre cele 39 de percheziții domiciliare, 37 au fost efectuate în municipiul Cluj-Napoca și comunele Florești, Chinteni și Baciu.

Din activitățile investigative derulate au rezultat indicii că persoanele în cauză ar fi procurat, comercializat, oferit și deținut pentru consum propriu substanțe psihoactive.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea confiscării, 525 de grame de cannabis, 222 de grame de substanțe psihoactive, 5 laptop-uri, 29 de telefoane mobile și 6.484 de lei.

De asemenea, au fost descoperite 7 cântare electronice, un pistol airsoft și instrumente pentru consumul drogurilor.

Au fost puse în executare 16 mandate de aducere, iar 30 de persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru a fi audiate.

În aceeași cauză, anterior, au fost capturate 3 kg. de substanțe psihoactive.

În urma probatoriului administrat, 12 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *