Amenzi de peste 60.000 lei acordate șoferilor din Vâlcea

ACȚIUNE PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ

Polițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru reducerea riscului rutier prin depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației rutiere, precum și pentru asigurarea fluenței traficului.

Săptămâna trecută, polițiști au acționat pe raza de competență, iar în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 102 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 60.000 lei, de asemenea au fost reținute 34 de permise de conducere, din care 19 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, 10 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h și 1 pentru consumul de alcool.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, fiind intensificate controalele în zonele cu risc ridicat de accident rutier.

Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranță:

 

În condiţiile unui carosabil umed, pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiştii rutieri vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile şi să adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Polițiștii le recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

 

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *