Contract de peste 92 milioane lei pentru 37 km
Consiliul Județean Sibiu a scos la licitație execuția lucrărilor de modernizare a drumului județean 106 Agnita-Sighișoara, investiție ce se realizează cu fonduri europene.
Firmele de construcții interesate să modernizeze drumul județean 106 Agnita-Sighișoara, în lungime de aproximativ 37 km, sunt așteptate să își depună ofertele până în 18 noiembrie 2019. Valoarea estimată a contractului este de 92.088.238,16 lei la care se adaugă TVA în valoare de 17.496.765,25 lei.
De asemenea, Consiliul Județean Sibiu a demarat procedura de achiziție și pentru serviciile de dirigenție aferente acestui proiect. Termenul de depunere a ofertelor este 30 octombrie, iar valoare estimativă a contractului se ridică la 955.756,03 lei la care se adaugă TVA în valoare de 181,593.65 lei.
Proiectul privind „Reabilitare DJ 106 Agnita – Sighișoara” se realizează cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Fișa tehnică a proiectului poate fi consultată pe site-ul Consiliului Județean Sibiu:
http://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2019/10/Informare-privind-proiectul-08102019.pdf
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!