Odioasa crimă a avut loc în localitatea Șura Mare din județul Sibiu, în cursul nopții de 13 iulie a.c., in jurul orei 01,30, o tânără în vârstă de 23 de ani, din Șura Mare, a sesizat Dispeceratul IPJ Sibiu în legatură cu faptul ca tatăl său este decedat în locuință.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale care au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, decedat, care prezenta mai multe plăgi injunghiate la nivelul intregului corp, indeosebi în zona gâtului.
Intrucât în cauză există suspiciunea că bărbatul ar fi fost victima infracțiunii de omor, la locul faptei a fost chemat și procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Cercetările au fost preluate de către procurorul de caz, urmând a se stabili toate circumstantele în care a survenit decesul bărbatului astfel incât să fie aplicate măsuri legale în consecință față de persoana vinovată de săvârșirea faptei.
Purtător de cuvânt. Agent Șef Adjunct de Poliție Elena WELTER
Potrivit martorilor tânăra ar fi fost violată în trecut de tatăl său, motiv pentru care a fost împinsă să săvârșească această oribilă faptă. Tot potrivit martorilor, tânăra ar fi fost sub influența substanțelor interzise și că i-ar fi aplicat în jur de 10 lovituri de cuțit.
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook!