Accidente rutiere la nivelul județului Alba

Ordin de protecție provizoriu

 

Polițiștii din Alba Iulia au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-a agresat concubina. În plus, bărbatul este cercetat penal pentru violență în familie.

În după amiaza zilei de 15 octombrie 2019, polițiștii din Alba Iulia au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 20 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla  într-un apartament din Alba Iulia, a fost agresată de concubinul său.

Polițiștii deplasați la fața locului au aplicat formularul de evaluare al riscului și au constatat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de concubina sa.

În plus, pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

Accidente rutiere

 

La data de 15 octombrie 2019, în jurul orei 15.30, un bărbat de 78 de ani, din Alba Iulia, în timp ce circula cu o bicicletă, pe DN 74, între Șard și Micești, a pierdut controlul asupra acesteia și a intrat în coliziune cu un autoturism condus, în aceeași direcție, de un bărbat de 31 de ani, din Alba Iulia.

În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar biciclistului i-au fost recoltate mostre de sânge, pentru a se stabili dacă a fost sau nu sub influența băuturilor alcoolice.

Cercetările sunt continuate.

La data de 15 octombrie 2019, în jurul orei 15,30, pe strada Unirii din localitatea Jidvei, un bărbat de 50 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra acestuia și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autobuz condus regulamentar de un bărbat de 58 de ani, din comuna Jidvei.

În urma accidentului, o minoră de 14 ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni corporale ușoare.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru șoferul autobuzului rezultatul a fost negativ, iar pentru șoferul vinovat de producerea accidentului a rezultat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta din urmă a fost condus la spital și i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

 

 Amplasarea radarelor în data de 17 octombrie 2019

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *