ACȚIUNE A POLIȚIEI ROMÂNE PENTRU SIGURANȚA TRANSPORTURILOR
În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi a participat la o acțiune, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, ce a avut drept scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice.
Astfel, peste 120 de polițiști din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş, alături de poliţişti de ordine publică și rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au acţionat în intervalul 13.11.2019, ora 07.00 -14.11.2019, ora 07.00, pe raza judeţului Mureş, pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.
S-a acţionat în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, a fost vizat un obiectiv economic care gestionează mărfuri periculoase (depozit de carburanţi).
Au fost efectuate 42 de verificări la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică, precum şi în 14 trenuri de călători, 12 staţii de cale ferată, fiind astfel legitimate 330 de persoane.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, fiind constatate 8 infracţiuni, dintre care 2 la regimul rutier, celelalte fiind prevăzute de alte acte normative.
Totodată au fost reţinute 13 permise de conducere şi a fost retras un certificate de înmatriculare.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Horea” Mureş, Serviciului pentru Imigrări Mureş, cu sprijinul cărora au fost desfăşurate activităţi de verificare a mărfurilor periculoase transportate ori depozitate în sistemul CFR, precum şi activităţi pe linia prevenirii şi combaterii imigraţiei ilegale.
Acţiunile organizate de Poliţia Română, în primele 9 luni ale lui 2019, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale au avut ca rezultat ridicarea în vederea confiscării a 63 de tone de metale feroase şi 12,6 tone metale neferoase (cupru), respectiv 1.167 de tone de mărfuri periculoase şi 42,5 tone deşeuri periculoase.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!