Acțiuni ale polițiștilor brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere

 

  • La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 24 ani, care conducea un autovehicul pe str. Corlat din localitatea Măieruș, jud. Brașov.

Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.

 

  • Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, cadrele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că pe raza localității Șoarș, jud. Brașov, a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 38 ani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu un autovehicul, a acroșat un alt autovehicul, parcat regulamentar.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1.01 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

  • La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 29 ani, care conducea un autovehicul pe str. D-na Stanca din mun. Făgăraș, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.48 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente,în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *