Acțiuni ale jandarmilor argeșeni pentru prevenirea răspândirii și combaterea infectării cu coronavirus
În ultimele trei zile, jandarmii alături de celelalte instituții abilitate au acţionat pentru verificarea respectării normelor legale specifice stării de alertă. Au fost vizate în special zonele aglomerate, centrele comerciale, mijloacele de transport în comun, precum şi localurile publice şi alte locaţii. În urma acestor acțiuni au fost aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de peste 10.000 lei.
În această perioadă de timp, administratorii mai multor societăți comerciale din municipiul Pitești, care aveau domeniul de activitate restaurant sau bar, au fost sancționați pentru faptul că terasele nu erau organizate în conformitate cu prevederile legale, în sensul în care aveau mai mult de un perete și un acoperiș.
Jandarmii alături de celelalte structuri vor fi în continuare la datorie, iar încălcările normelor legale nu vor fi tolerate. Totuși, ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să înțeleagă importanța respectării recomandărilor de protecție individuală, dar și utilitatea respectării normelor legale, pentru sine, precum și conștientizarea efortului comun ce trebuie asumat și, în același timp, respectat de către toți cetățenii.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!