ACȚIUNI ALE POLIȚIEI ROMÂNE PENTRU SIGURANȚA COMUNITĂȚII
În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat peste 89.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină, precum și aproximativ 35.000 de locaţii de carantină sau izolare. Au fost aplicate peste 8.200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000.000 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.
În cursul zilei de ieri, 30 martie, aproape 13.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.
Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.
În misiunile lor, polițiștii au fost sprjiniți de 3.881 de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, și jandarmi și efective ale M.Ap.N.
În ultimele 24 de ore, 437 de autovehicule (cu 1.247 de persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră și alte 17 autovehicule cu materiale medicale au fost escortate.
Au fost verificate 237 de auto cu privire la transporturi ilegale de persoane și alte 89.401 persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină, fiind verificate 35.313 locaţii de carantină sau izolare.
Acțiunile au avut ca rezultate întocmirea a 15 dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 8.276 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.174.104 lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.
Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 2.744 de intervenții la evenimente, dintre care 2.157 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 105 acțiuni.
80 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și alte 8 persoane urmărite au fost depistate.
În trafic, polițiștii au constatat 76 de infracțiuni rutiere, fiind reținute 86 de permise și retrase 60 de certificate de înmatriculare.
Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.
Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!