Polițiștii brașoveni au reținut două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de ”furt”
- Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de ”furt”.
În fapt, la data de 06 octombrie a.c., polițiști din cadrul Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, au depistat, în flagrant, două persoane care au sustras un contor de gaz, instalat în holul unui bloc de locuințe situat în municipiul Brașov.
Autorii faptei au fost identificați ca fiind doi bărbați cu vârsta de 38 ani, respectiv 48 ani, ambii din municipiul Brașov.
Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au identificat în interiorul autoturismului aparținând bărbatului în vârstă de 48 ani, încă un contor de gaz, cu privire la care s-a stabilit că a fost sustras de către aceleași persoane.
Față de cei doi bărbați prinși în flagrant, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea probării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică
- Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”distrugerea”.
În fapt, în perioada 04/05 octombrie 2019, în intervalul orar 18.00 – 09.00, un cort amplasat pe domeniul public, apartinând unei organizații, a fost distrus prin îndoirea structurii metalice a acestuia și prin înțepare-găurire a părților sale laterale.
În urma activităților operative desfășurate, polițiștii au identificat autorii faptei, aceștia fiind doi minori cu vârsta de 12 ani, respectiv 13 ani.
Cu ocazia audierii, cei doi au declarat faptul că au recurs la acest gest, în spirit de joacă.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
- Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 50 ani din județul Brașov.
În fapt, la data de 06 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 49 ani, cetățean american, cu privire la faptul că în jurul orei 08.00, un agent de pază al unei societăți amplasate pe raza municipiului Brașov, ar fi abordat-o verbal, iar ulterior ar fi atins-o cu mâinile în zona bustului.
Polițiștii au demarat, de îndată, cercetări, iar în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „agresiune sexuală”.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!