Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică și siguranță rutieră
- La data de 25 octombrie a.c., în intervalele orare 06.00-10.00 și 18.00-21.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov au organizat și desfășurat o acțiune în vederea prevenirii și combaterii diverselor infracțiuni, ce pot fi săvârșite frecvent și faptelor antisociale.
La acțiune au participat 90 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Biroului de Investigații Criminale Brașov, Serviciului Criminalistic Brașov și Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 257 de persoane și au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.700 lei.
- La data de 25 octombrie a.c., în intervalul orar 19.00-21.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov și Serviciului Rutier Brașov au organizat și desfășurat o acțiune în vederea verificării respectării normelor prevăzute de Legea 448/2006, în ceea ce privește nerespectarea semnalizării prin semn internațional a locurilor de parcare adaptate și rezervate persoanelor cu dizabilități de către conducătorii auto.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3000 lei.
- La data de 25 octombrie a.c., în intervalele orare 05.00-08.00 și 17.00-20.00, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier Brașov și subunităților din mediul rural și urban, au organizat și desfășurat o acțiune pe linia combaterii delictelor silvice și a nerespectării regulilor de circulație de către participanții la traficul rutier.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 25.330 lei, fiind reținute 5 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost confiscate cantități de material lemnos, după cum urmează: 4.45mc cherestea rășinoase și 5.48 mc lemn de foc, în valoare de aproximativ 4000 lei.
Astfel de acțiuni vor fi organizate periodic pentru menținerea unui climat de siguranță publică și rutieră.
Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere
- La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 20 ani, care conducea un autoturism pe DC 69, jud. Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar autovehiculul condus aparține unui alt bărbat, aflându-se în posesia sa fără consimțământul proprietarului.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furtul în scop de folosință”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
- La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 48 ani, care conducea un autoturism pe DJ131, pe raza localității Apața, jud. Brașov.
Procedându-se la verificarea documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectueză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea legalității deținerii de material lemnos
- La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești au identificat pe raza localității Poiana Mărului, jud. Brașov, o autoutilitară încărcată cu 2.48 mc material lemnos, specia carpen, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta aviz de însoțire al mărfii sau alte documente prevăzute de normele legale în vigoare privind circulația materialelor lemnoase.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic competent.
Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de către polițiști
- La data de 25 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Zărnești pe numele unui bărbat, în vârstă de 36 ani din orașul Zărnești, jud. Brașov, prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe” și „furt”.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Codlea.
Mandate de arestare preventivă puse în aplicare de către polițiști
- La data de 25 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare două mandate de arestare preventivă emise de Judecătoria Brașov.
Unul dintre cele două mandate de arestare preventivă a fost emis pe numele unui tânăr, în vârstă de 24 ani din mun. Făgăraș, jud. Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de „punere în circulație de valori falsificate”, iar cel de al doilea mandat de arestare preventivă a fost emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 48 ani din mun. Făgăraș, jud. Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la punere în circulație de valori falsificate”.
Ambii bărbați au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!