Ziarul care ține cu românul

Acțiuni ale polițiștilor din județul Alba

77Bărbat din Cugir reținut de polițiști

Polițiștii din Cugir l-au reținut pe un bărbat care duminică seara a provocat scandal în blocul în care locuiește și și-a amenințat și agresat vecinele. Bărbatul este cunoscut cu un comportament violent, manifestat pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

La data de 09 septembrie 2019, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 39 de ani, din Cugir, care este cercetat pentru amenințare, lovire sau alte violențe, lipsire de libertate și distrugere.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că, în seara zilei de 08 septembrie 2019, în timp ce se afla în scara blocului în care locuiește, ar fi provocat un scandal, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, amenințându-le și agresându-le pe trei femei de 37, 39 și 66 de ani, care locuiesc în același bloc. De asemenea, bărbatul a provocat daune materiale imobilului, iar pe una dintre femei nu a lăsat-o să iasă afara din locuință.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

 

Ordin provizoriu de protecție

Polițiștii din Blaj au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-ar fi agresat fosta soție.

La data de 09 septembrie, în jurul orei 17.00, polițiștii de ordine publică din Blaj au fost sesizați de către o femeie de 30 de ani, cu privire la faptul că a fost amenințată și agresată de fostul partener, împreună cu care împarte, în continuare, domiciliul.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi lovit-o pe femeie și, ulterior, i-ar fi trimis mesaje de amenințare cu acte de violență, în cazul în care ar denunța faptele violente, la poliție.

Față de bărbat a fost întocmit dosar penal, pentru amenințare și violență în familie, iar polițiștii au emis împotriva lui și un ordin provizoriu de protecție, pe o perioadă de 5 zile prin care l-au obligat sa părăsească domiciliul comun și să păstreze distanța minimă față de fosta parteneră de viață.

 

Alege viaţa!

Poliţiştii din judeţul Alba au aplicat aproape 800 de amenzi şi au reţinut 39 de permise de conducere în cadrul unei acţiuni de creştere a siguranţei rutiere, care s-a desfăşurat în perioada 02 – 09 septembrie 2019. 

Poliţiştii rutieri din judeţul Alba, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică cu atribuții pe linia poliției rutiere, au desfăşurat o acţiune ce a avut ca scop creşterea siguranței rutiere şi combaterea infracţiunilor şi contravențiilor comise de către participanţii la traficul rutier.

Poliţiştii au constatat şi sancţionat 795 de abateri de natură contravenţională, din care 172 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 64 pentru depășire neregulamentară, 40 bicicliștilor care nu au respectat regulile privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind traficul rutier.

Au fost reţinute 39 de permise de conducere, retrase 9 certificate de înmatriculare şi au fost constatate trei infracţiuni

 

Infracțiune rutieră

La data de 09 septembrie 2019, în jurul orei 21.50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe un bărbat de 44 de ani, din Alba Iulia în timp ce conducea un autoturism pe strada Craivei din Alba Iulia, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Acțiune a polițiștilor din Zlatna

Poliţiştii din Zlatna, împreună cu  RAR –ul, au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere provocate de starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost reținute 3 certificate de înmatriculare și constatate două infracțiuni.

La data de 9 septembrie 2019, poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Zlatna, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe raza orașului Zlatna, o acţiune pentru depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme care nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.

Cu ocazia acțiunii, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice și au fost identificate 3 autoturisme care prezentau diverse defecţiuni tehnice.

 

Exemplu:

În jurul orei 14.00, a fost oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Bistra.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatata că în certificatul de înmatriculare al autoturismului ar fi fost făcute mențiuni false cu privire la inspecția tehnică periodică.

Față de tânăr, cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

 

Amplasarea radarelor în data de 11 septembrie 2019

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

 

Pentru toate informațiile necesare, urmariți-ne pe Facebook:

Pagina: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTA LA DATORIE!

Cogito ergo sum!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *