A condus sub influența alcoolului
La data de 16 septembrie 2019, în jurul orei 08.20, polițiștii rutieri din Blaj l-au depistat pe un bărbat de 45 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Avram Iancu din Blaj, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Acțiune a polițiștilor din Zlatna
Poliţiştii din Zlatna, împreună cu RAR –ul, au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere provocate de starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost reținute 6 certificate de înmatriculare și constatate două infracțiuni.
La data de 16 septembrie 2019, poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Zlatna, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe raza orașului Zlatna, o acţiune pentru depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme care nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.
Cu ocazia acțiunii, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale pentru defecțiuni tehnice și abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, au reținut 6 certificate de înmatriculare și au constatat două infracțiuni.
Exemplu:
În jurul orei 14.30, a fost oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din Alba Iulia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatata că în certificatul de înmatriculare al autoturismului ar fi fost făcute mențiuni false cu privire la inspecția tehnică periodică.
Față de bărbat, cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Mandat executat
La data de 16 septembrie 2019, în jurul orei 15.30, poliţiştii Postului de Politie Bistra l-au depistat și reținut pe un bărbat de 46 de ani, din comuna Bistra, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Câmpeni.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate, de 194 de zile închisoare, ca urmare a înlocuirii unei amenzi penale la care fusese condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.
Accident rutier
La data de 16 septembrie 2019, în jurul orei 17.10, pe Calea Moților, la ieșire din Alba Iulia spre Micești, o femeie de 32 de ani, din comuna Galda de Jos, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere la ieșirea din parcarea unei pensiuni, intrând în coliziune cu un autoturism condus în direcția Alba Iulia – Micești, de o femeie de 30 de ani, din comuna Ighiu.
În urma accidentului, un bărbat de 68 de ani și o femeie de 64 de ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportați la spital.
Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Amplasarea radarelor în data de 18 septembrie 2019
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!