Reţinut de poliţişti
Un bărbat ce a pus în pericol siguranţa circulaţiei rutiere a fost oprit, la timp, de poliţiştii din Aiud. Acesta, fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa alcoolului, conducea un autoturism pe raza localității Stremț. Bărbatul a fost reținut.
La data de 28 septembrie 2019, în jurul orei 19.35, poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Aiud l-au depistat un bărbat de 44 de ani, din Stremț, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Stremț, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre se sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
Bărbatul a fost prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, care au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
Infracțiuni rutiere
La data de 27 septembrie 2019, în jurul orei 13.40, polițiștii Postului de Poliție Bucium l-au depistat pe un bărbat de 39 de ani, din comuna Blăgești, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 107I, pe raza localității Bucium, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 29 septembrie 2019, în jurul orei 03.00, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din oraș, fiind sub influența buturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 29 septembrie 2019, în jurul orei 00.40, polițiștii din Zlatna l-au depistat pe un bărbat de 38 de ani, din localitatea Pătrângeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 74, pe raza localității Pătrângeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 29 septembrie 2019, în jurul orei 08.32, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Blaj l-au depistat pe un tânăr de 29 de ani, din localitatea Sânmiclăuș, în timp ce conducea un autoturism pe DC 29, pe raza localității Veseuș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Amplasarea radarelor în perioada 01 octombrie 2019
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!