Scutul pădurii
Acțiunile de combatere a delictelor silvice au continuat. Polițiștii din Câmpeni au depistat, în trafic, un alt transport ilegal de material lemnos.
La data de 31 octombrie 2019, în jurul orei 13.00, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni, în timp ce acționau pe DJ 762, pe raza comunei Vidra, au oprit, pentru control, un camion condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Bistra, județul Alba.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul camionului nu a putut prezenta documente legale de proveniență și transport pentru cei 9,4 metri cubi de material lemnos transportat.
Acesta fost sancționat contravențional, în conformitate cu art.19 din Legea 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.
Infracțiuni rutiere
La data de 31 octombrie 2019, în jurul orei 22.40, polițiștii din Teiuș au intervenit pentru soluționarea unui incident rutier produs pe strada Parcul Mihai Viteazul din Teiuș.
Un tânăr de 24 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
La data de 31 octombrie 2019, în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei l-au depistat pe un bărbat de 36 de ani, din Cetatea de Baltă, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere valabil pe teritoriul Românei, pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 31 octombrie 2019, în jurul orei 20.50, polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ocna Mureş l-au depistat pe un bărbat de 45 de ani, din comuna Noșlac, în timp ce conducea un moped, pe raza comunei Noșlac, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Accident rutier
La data de 31 octombrie 2019, în jurul orei 11,30, polițiștii din Câmpeni au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs pe raza comunei Bistra.
Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 48 de ani, din Baia de Arieș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, în direcția Câmpeni – Lupșa, nu a păstrat o distanță suficientă față de un autoturism care circula în fața sa și era condus de un bărbat de 58 de ani, din comuna Bistra, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, șoferul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital, fără a rămâne internat.
Ambii conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.
Amplasarea radarelor în perioada 02 – 04 noiembrie 2019
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!