În perioada 08.07.2019 – 14.07.2019, Serviciul Rutier Brașov, împreună cu subunitățile de poliție rutieră din cadrul I.P.J. Brașov, a organizat și desfășurat activități specifice pe raza de competență, atât pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, cât și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Obiectivele acțiunii au fost:
- Creșterea vizibilității poliției rutiere, prin prezența lucrătorilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat;
- Impunerea respectării regimului legal de viteză;
- Combaterea indisciplinei pietonilor și a abaterilor săvârșite de către aceștia;
- Combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public;
- Depistarea și sancționarea celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 1.348 sancțiuni contravenționale, dintre care 814 pentru încălcarea limitei legale de viteză, 163 pentru abateri săvârșite de către pietoni, 39 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 31 pentru depășiri neregulamenatre, iar restul pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, polițiștii au retras 23 certificate de înmatriculare și au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 110 permise de conducere, dintre care 39 pentru consumul de băuturi alcoolice, 34 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 31 pentru depășiri neregulamentare.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost constatate 23 de infracțiuni la regimul circulației, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Poliţia rutieră recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic şi să circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condiţiile de drum.
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook!