Activitatea polițiștilor din județul Alba

A pus în pericol siguranța traficului rutier

La data de 03 iunie 2019, în jurul orei 21.10, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, în timp ce acționau pe raza localități Lunca Târnavei, l-au depistat pe un bărbat de 37 de ani, din comuna Șona, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

TISPOL ALCOHOL AND DRUGS

Inspectoratul de Poliție Județean Alba anunță că, în perioada 3 – 9 iulie, polițiștii din județ acționează în cadrul Planului de acțiune TISPOL ALCOHOL AND DRUGS, în conformitate cu calendarul european al polițiilor rutiere.

În această perioadă, vor fi intensificate controalele în trafic, cu scopul conștientizării conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun și îi expun și pe ceilalți participanți la trafic, dacă conduc autovehicule sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Stimaţi conducători auto, șofatul şi alcoolul sunt incompatibile!

Consumul de alcool înseamnă diminuarea capacităților senzoriale și motrice.

Un om treaz (cu simțuri agere și odihnit) are un timp de reacție de circa o secundă atunci când vrea să frâneze, în vreme ce, în cazul unui șofer care a consumat alcool, acest timp crește.

Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg/l în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

 

Accident rutier provocat de un motociclist care avea permisul de conducere suspendat

La data de 3 iunie 2019, în jurul orei 15.45, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați de către personalul medical din UPU Luduș, cu privire la faptul că, în unitatea medicală a fost adus un tânăr de 26 de ani, victima unui accident rutier produs pe drumul județean 107 G, între Găbud și Ocna Mureș.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că tânărul a fost pasager pe o motocicletă condusă de un tânăr de 20 de ani, din Gornești, județul Mureș, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul asupra motocicletei.

În urma accidentului, pasagerul a suferit leziuni ușoare la un picior.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul care conducea motocicleta avea permisul de conducere suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere cu permisul suspendat.

 

Amplasarea radarelor în data de 05.06.2019

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

Purtător de cuvânt Comisar de Poliţie Luminița PRODAN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *