Activități ale polițiștilor din Cluj

REȚINUT PENTRU VIOLARE DE DOMICILIU, AMENINȚARE ȘI DISTRUGERE

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 46 de ani din comuna Bobâlna, județul Cluj. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violarea de domiciliu, amenințare și distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

În fapt, la data de 7 septembrie a.c, bărbatul a pătruns fără drept și a refuzat să părăsească curtea la cererea îndreptățită a proprietarei. De asemenea, cel în cauză, folosind un corp contondent, ar fi provocat distrugeri porții de acces a imobilului și ar fi amenințat cu moartea persoana vătămată.

După expirarea celor 24 de ore, bărbatul va fi prezentat în faţa unui judecător pentru drepturi şi libertăţi în vederea stabilirii unei măsuri preventive.

REȚINUT PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani din comuna Cășeiu, județul Cluj. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

În fapt, la data de 17 septembrie a.c, împotriva bărbatului s-a emis un ordin de protecție provizoriu pentru violență în familie, iar la data de 18 septembrie a.c., pe fondul consumului de alcool s-a apropiat de soția acestuia aplicându-i mai multe lovituri în zona capului, încălcând astfel obligațiile stabilite în urma emiterii ordinului de protecție.

După expirarea celor 24 de ore, bărbatul va fi prezentat în faţa unui judecător pentru drepturi şi libertăţi în vederea stabilirii unei măsuri preventive.

CERCETAŢI PENTRU CONSUMUL DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

 

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ștefan Cicio Pop Cluj-Napoca au depistat doi tineri de 20, respectiv de 30 de ani, ambii din Cluj-Napoca.

Tânărul de 20 de ani avea asupra sa un plic care conținea o substanță vegetală susceptibilă a fi din categoria substanțelor interzise. Acesta a afirmat că a cumpărat plicul de la bărbatul de 30 de ani.

Plicul cu substanța a fost înaintat către D.I.I.C.O.T Cluj în vederea continuării cercetărilor.

 

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE ŞI PREVENIRE

 

La  data de 18 septembrie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii  Cluj au desfăşurat activităţi de informare şi prevenire a victimizării elevilor în cadrul Campaniei 10 pentru Siguranţă. Astfel, poliţiştii de prevenire s-au aflat în mijlocul elevilor de la Liceul Teoretic Eugen Pora şi Liceul cu program sportiv din Cluj-Napoca.

Cei peste 240 de elevi participanţi au aflat de la poliţişti despre importanţa prevenirii victimizării. Au aflat cât de important este să ştii şi cum să eviţi un comportament agresiv, un comportament antisocial. Au primit informaţii privind riscurile asociate unui consum de droguri sau alte substanţe interzise, au aflat care sunt riscurile asociate consumului de alcool, prin prisma implicării în comiterea de fapte de natură antisocială şi care este răspunderea contravenţională sau penală a minorilor. Nici siguranţa rutieră nu a fost uitată, un accent deosebit fiind pus pe deplasarea spre/de la şcoală iar cei mai mici au aflat cum pot fi în siguranţă atunci când sunt singuri acasă. 

 

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA CLUJ-NAPOCA

 

La data de 18 septembrie a.c., în intervalul orar 07.30 – 16.30, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Cluj-Napoca cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Cluj au organizat şi desfăşurat o acţiune de impunere a legii, de prevenire şi combatere a infracţiunilor stradale şi de depistare a persoanelor căutate în temeiul legii. Acţiunea a fost concentrată în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca şi în cartierul Someşeni.

În cadrul acţiunii, în jurul orei 08.45, a fost depistat, reţinut şi ulterior prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca un tânăr de 17 ani din municipiul Cluj-Napoca, bănuit a fi prezumtivul autor în comiterea a 2 infracţiuni de tâlhărie, fapte comise în noaptea de 5/6 septembrie a.c., în cartierele Mărăşti şi Gruia din Cluj-Napoca. Ulterior, judecătorul pentru drepturi şi libertăţi, în baza probatoriului administrat, a emis pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reținut 24 de ore

În cadrul aceleiaşi acţiuni, în jurul orei 14.45, a fost depistat şi reţinut pentru 24 de ore, un alt tânăr, în vârstă de 18 ani din Cluj-Napoca. Acesta este bănuit că ar fi participat la rândul său la comiterea celor două infracţiuni de tâlhărie comise în noaptea de 5/6 septembrie a.c. La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

În jurul orei 16.15, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat şi reţinut pentru 24 de ore un alt bărbat în vârstă de 27 de ani din municipiul Cluj-Napoca. Acesta la rândul său este bănuit că alături de ceilaţi 2 bărbaţi ar fi participat la comiterea celor două infracţiuni de tâlhărie, din cartierele Gruia şi Mărăşti. La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au recuperat un telefon mobil, reclamat ca fiind sustras în timpul tâlhăriei comise pe strada Dorobanţilor. Bunul a fost restituit părţii vătămate.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor 3 bărbaţi.

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR PRIVIND  ASIGURAREA PAZEI BUNURILOR

 

La data de 18 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru verificarea modului de asigurare a pazei bunurilor dar şi de prevenire a infracţiunilor stradale sau a faptelor de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică. La acţiune au participat poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca, sprijiniţi de poliţişti de la Secţiile 1- 6 şi Biroul Rutier Cluj-Napoca.

În cadrul activităţii au fost verificate pe linia asigurării cu pază a bunurilor 33 de societăţi comerciale, au fost verificaţi 39 de agenţi de pază iar 9 dintre aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Abaterile constatate au impus aplicarea a 11 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 333/2003.

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR  BIROULUI RUTIER CLUJ-NAPOCA

 

În noaptea de 18/19 septembrie a.c., în jurul orei 23.00 – 01.00, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere şi de impunere a unui climat de disciplină în rândul participanţilor la traficul rutier. Acţiunea a vizat în principal impunerea respectării regimului legal de viteză şi combatere conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice. Acţiunea a fost concentrată în zona străzilor Dorobanților, Năvodari și Bulevardul 21 Decembrie 1989.

Activităţile desfăşurate au condus la aplicarea a 23 de sancţiuni contravenţionale, 14 pentru depăşirea limitei legale de viteză iar celelalte pentru diferite alte abateri de la legislaţia rutieră în vigoare.

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA CÂMPIA TURZII

La data de 18 septembrie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au desfăşurat o acţiune pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică cu ocazia defăşurării Târgului OBOR, defăşurat săptămânal. Acţiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere, prevenirea şi combaterea faptelor de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică şi respectarea legislaţiei privind comerţul stradal. Acţiunea a vizat zona târgului şi a pieţelor agroalimentare şi D.J. 150 şi D.N. 16 E60.

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 41 de persoane, controlarea a 22 de vehicule, controlarea şi verificarea a 5 persoane fizice autorizate şi 5 producători agricoli. Abaterile constatate au impus aplicarea a 12 sancţiuni contravenţionale, 6 pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, 3 pentru încălcări ale Legii nr. 12/1990 privind comerţul stradal autorizat, 2 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi 1 pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei privind actele personale şi regimul domicilierii.

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA HUEDIN

La data de 18 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 12.30 poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin în colaborare cu poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere pe raza de competenţă, dar şi de impunere a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier.

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 99 de persoane şi controlarea a 62 de vehicule. Abaterile constatate au impus aplicarea a 33 de sancţiuni contravenţionale, 30 dintre acestea pentru încălcări ale legislaţiei rutiere. Au fost aplicate 8 sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 9 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege, iar 13 pentru diferite alte abateri. Au fost reţinute 3 certificate de înmatriculare precum şi 3 seturi de plăcuţe  de înmatriculare.

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR  SECŢIEI 7 POLIŢIE RURALĂ GHERLA

 

În perioada 17 – 18 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere şi de impunere a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier. Acţiunea a fost desfăşurată pe raza comunelor Mintiu-Gherlii, Fizeșu-Gherlii, Țaga, Sânmărtin, Buza, Cătina, Geaca și Sic.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 63 de persoane şi au fost controlate 51 de vehicule. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 40 de sancţiuni contravenţionale, 27 dintre acestea pentru încălcări ale legislaţiei rutiere. Au mai fost aplicate sancţiuni în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind comerţul stradal autorizat şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv câte 3 sancţiuni contravenţionale, restul fiind aplicate pentru diferite alte încălcări ale legislaţiei în vigoare. În 4 cazuri a fost dispusă măsura reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată. De asemenea, au fost reţinute 1 set de plăcuţe şi 1 certificat de înmatriculare.

 

 INFRACȚIUNE RUTIERĂ

CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 17.00 polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 49 de ani, din comuna Jucu, județul Cluj în timp ce conducea pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj-Napoca, deși era sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

https://ziuaonline.com/detectiv

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *