Activități ale polițiștilor din județul Cluj- tânăr de doar 19 ani arestat pentru furt

ARESTAT PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ

 

La data de 4 noiembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Câmpia Turzii au identificat un tânăr de 19 ani, din municipiul Câmpia Turzii, judeţul Cluj, bănuit de comiterea unei tâlhării.

În fapt, la data de 29 octombrie a.c., tânărul ar fi sustras un telefon prin folosirea forței. Astfel, în timp ce se afla în incinta Gării CFR Câmpia Turzii, prin folosirea forţei fizice i-ar fi smuls din mână unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, un telefon mobil.

Tânărul a fost prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Turda, care, în baza probatoriului administrat, au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tânărului, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 

IDENTIFICAT ÎN FLAGRANT DELICT ÎN TIMP CE FURA DINTR-O  LOCUINŢĂ

 

La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au fost sesizaţi despre faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă situată pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Câmpia Turzii.

În urma intervenţiei la faţa locului, poliţiştii au surprins şi reţinut un bărbat care încerca să părăsească locuinţa având asupra sa o geantă care conţinea aparatură electronică.

La vederea poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 40 de ani, din municipiul Zalău, judeţul Sălaj, a încercat să fugă, fiind însă imobilizat de poliţişti şi condus la sediul Poliţiei în vederea continuării cercetărilor.

După conducerea la sediul Poliției, bărbatul a devenit agitat, motiv pentru care a fost condus de către un echipaj medical la Spitalul de Psihiatrie pentru investigații.

REŢINUT PENTRU VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE

 

La data de 4 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Dej au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 67 de ani, din comuna Iclod, judeţul Cluj.

Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de violenţă în familie şi hărţuire, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

În fapt, în luna octombrie a.c., acesta i-ar fi trimis soţiei sale mai multe mesaje de ameninţare, iar la data de 25 octombrie a.c. ar fi agresat-o fizic pe aceasta.

La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

 

CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS

 

La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii Biroului Rutier Dej au depistat un tânăr de 16 ani, din municipiul Dej, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cerbului din municipiu.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE ŞI PREVENIRE

 

La data de 4 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj au fost oaspeţii elevilor Şcolii Gimnaziale Octavian Goga din municipiul Cluj-Napoca.

Cei peste 120 de elevi participanţi la activităţi au purtat discuţii cu poliţiştii privind protejarea datelor personale în mediul on-line şi au aflat ce reguli trebuie să respecte pentru a fi în siguranţă atunci când leagă prietenii cu persoane cunoscute prin intermediul site-urilor de socializare.

De asemenea, au fost purtate discuţii despre ce este şi cum se manifestă fenomenul de bullying şi cum poate fi acesta recunoscut şi mai ales combătut.

La aceeaşi dată, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj, în colaborare cu piloţii Napoca Rally Academy, au derulat activități de informare şi prevenire a accidentelor rutiere la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în cadrul Proiectului Judeţean Be cool.

Aproximativ 75 de elevi din clasele a XI –a şi a XII-a au aflat de la poliţişti şi de la piloţii Napoca Rally Academy că viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum și de trafic poate ucide.

Au fost prezentate materiale audio-video referitoare la principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave și importanţa folosirii centurilor de siguranţă.

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR, LA GHERLA

 

În perioada 1 – 4 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 7  Poliţie Rurală Gherla au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere pe raza de competenţă. Au fost desfăşurate activităţi pentru impunerea unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic, prevenirea conducerii sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, dar şi pentru prevenirea faptelor antisociale în zona unităţilor de învăţământ.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 163 de persoane şi au fost verificate 149 de vehicule.

Au fost efectuate 117 testări cu aparatul etilotest, 2 conducători auto fiind depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cazul a 7 conducători auto a fost dispusă măsura reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă determinată.

Neregulile constatate au impus aplicarea a 47 de sancţiuni contravenţionale, toate pentru încălcări ale legislaţiei rutiere.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *