Brașov
La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 00,30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 32 ani, care a condus un autoturism pe str. G. Mociulschi din mun. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.97 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Feldioara
La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 01,30, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 30 ani, care a condus un autoturism pe raza localității Budila, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.76 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Voila
La data de 14 iulie a.c., în jurul orelor 19,45 polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Voila au depistat în trafic, pe DC 21A din localitatea Hălmeag, jud. Brașov, un bărbat în vârstă de 27 ani, care a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Făgăraș
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au reținut un bărbat, în vârstă de 22 ani, din localitatea Jibert, jud. Brașov.
În fapt, la data de 14 iulie a.c., în jurul orelor 01.00, cadrele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN1, la km 257+800m, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 22 ani, a condus un autoturism pe DN1, din direcția localității Viștea de Jos către Ucea de Jos, iar la km 257+800m a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de către un bărbat, în vârstă de 25 ani, din jud. Vrancea.
În urma impactului, au rezultat două victime, rănite ușor, respectiv conducătorul auto, în vârstă de 22 ani și pasagerul din autovehiculul condus de către acesta, în vârstă de 19 ani, care au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Procedându-se la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost, în cazul tânărului de 22 ani, de 0.68 mg/l alcool pur. În consecință, acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, efectuând verificări în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere.
În baza probatoriului administrat, tânărul, în vârstă de 22 ani, a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „vătămare corporală din culpă”.
Drăguș
La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 04.00, pe DC 76, pe raza localității Drăguș a avut loc un accident rutier.
În fapt, un bărbat, în vârstă de 40 ani, care a condus un autourism pe DC 76, din direcția localității Sâmbăta de Sus către localitatea Drăguș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit un arbore.
În urma impactului, au rezultat 4 victime, care au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea poliției, fiind identificat ulterior. Procedându-se la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.43 mg/l alcool pur. În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu
Făgăraș
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din mun. Făgăraș, jud. Brașov.
În fapt, la data de 14 iulie a.c., în jurul orelor 22.00, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe fiul său, în vârstă de 21 ani, în timp ce se aflau la domiciliul situat în mun. Făgăraș.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul se află sub măsura controlului judiciar, dispunându-se reținerea acestuia pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.