Siguranța călătorilor este o prioritate continuă și o preocupare permanentă pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, atât pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, cât și pentru menținerea siguranței rutiere.
În acest sens, în anul 2018, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin structurile de poliție rutieră, a organizat și desfășurat un număr de 236 acțiuni, care au vizat respectarea legalității în domeniul transportului rutier public de persoane, urmărindu-se impunerea unui climat de disciplină în domeniul transporturilor rutiere publice de persoane, în ceea ce privește respectarea normelor legale, atât de către conducătorii auto, cât și de către operatorii de transport.
În cursul anului 2019 (până la data de 30 septembrie 2019) au fost organizate și desfășurate un număr de 193 acțiuni, care au urmărit aceleași aspecte din domeniul transportului rutier public de persoane.
Obiectivele acțiunilor au fost:
- Verificarea deținerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport și de către conducătorul auto;
- Verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și funcționarea corespunzătoare a aparatelor tahograf;
- Respectarea limitelor legale de viteză;
- Depistarea și sancționarea celor ce conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice;
- Respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane;
- Verificarea deținerii biletelor de călătorie de către toți pasagerii;
- Verificarea dotării autovehiculelor destinate transportului rutier public de persoane cu anvelope al căror grad de uzură să nu fie peste limita legal admisă;
- Verificarea deținerii inspecției tehnice periodice în mod valabil;
- Verificarea deținerii poliței de răspundere civilă obligatorie pentru persoanele și bunurile transportate.
În cadrul acestor acțiuni au fost aplicate un număr de 1160 sancțiuni contravenționale și au fost reținute 50 permise de conducere, dintre care 26 pentru conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, au fost retrase 72 certificate de înmatriculare, iar unui număr de 60 de conducători auto li s-a suspendat dreptul de utilizare al vehiculului pentru transport rutier public ilegal de persoane.
Totodată, polițiștii au reținut 14 carduri tahograf și au suspendat o licență de transport.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!