Voila
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Șinca Veche, jud. Brașov.
În fapt, la data de 26 mai a.c., în jurul orei 03,45, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care pe raza localității Șinca Veche. Conducătorul auto a refuzat oprirea autoturismului, a efectuat manevre de evitare a acestora și, mărind viteza de deplasare, și-a continuat traseul.
Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice si luminoase ale autospecialei în funcțiune. La un moment dat, conducătorul auto a pătruns pe un drum forestier, însă, din cauza drumului greu accesibil, acesta a oprit, a abandonat vehiculul și a fugit într-o direcție necunoscută, reușind să se sustragă controlului.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr în vârstă de 18 ani, care nu deține permis de conducere. Procedând la verificarea în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare figurează ca fiind atribuite altui vehicul.
Ulterior depistării, s-a dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore și introducerea lui în Centrul Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 din Codul Penal și ”conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334, alin. 1 și alin. 2 din Codul Penal.
Hoghiz
La data de 26 mai a.c., în jurul orelor 19,45, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 21 ani, din comuna Apața, jud. Brașov, care a condus un autoturism pe DJ131B, pe raza comunei Ormeniș din jud. Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.
În momentul opririi autoturismului, a fost identificat proprietarul vehiculului, care era pasager pe locul din față, stabilindu-se că acesta i-ar fi încredințat autoturismul, spre a fi condus, persoanei în cauză, deși cunoștea faptul că nu deține permis de conducere.
Cercetările sunt continuate în cadrul a două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 1 și alin. 3 Cod Penal, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Victoria
La data de 26 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 39 ani, din orașul Victoria, jud. Brașov, care a condus un autoturism pe str. Negoiul, din orașul Victoria, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,41 mg/l alcool pur. În cauză, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Zărnești
La data de 25 mai a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 51 ani, din com. Holbav, jud. Brașov, care a condus un autovehicul pe raza localității Vulcan, jud. Brașov, având direcție de deplasare dinspre DJ112A către str. Păcii din com. Vulcan, jud. Brașov, fără a avea montate plăcuțele de înmatriculare.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Continuând verificările, organele de poliție au stabilit faptul că autovehiculul nu este înmatriculat.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.72 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu
La data de 26 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 52 ani, din mun. Brașov, jud. Brașov.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 26 mai 2019, în jurul orei 12.00, pe fondul unui conflict spontan , bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 47 ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun, lovind-o cu pumnul în zona tâmplei.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză şi au dispus evacuarea temporară a acestuia din locuinţa situată în mun. Braşov.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Brașov
Biroul rutier
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
În fapt, la data de 26 mai a.c., în jurul orelor 20.15, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 36 ani, care a condus un autoturism pe str. Lungă fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.91 m/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Secția 3
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”amenințarea”.
În fapt, la data de 26 mai 2019, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de ___ ani, din mun. Brașov, jud. Brașov.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, organele de poliție au stabilit faptul că, în dimineața zilei de 26 mai 2019, în jurul orei 10.00, pe fondul unor discuții în contradictoriu în locuința comună din mun. Brașov, jud. Brașov, ar fi amenințat-o pe soția sa cu acte de violență, cauzându-i acesteia o stare de temere.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză şi au dispus evacuarea temporară a acestuia din locuinţa situată în mun. Braşov.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Purtător de cuvânt al IPJ Brașov Subcomisar de Poliție Alina-Maria Ivan