În perioada 06 – 08 decembrie a.c., polițiștii sibieni au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 28 de permise de conducere și au aplicat 193 de amenzi în valoare de 43.000 de lei.
Exemple semnificative:
La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 00,30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Șurii Mari, un tulcean în vârstă de 23 de ani a pierdut controlul direcției autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 28 de ani.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, însă, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a constatat că sibianul nu deține permis de conducere.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 1 din Codul Penal.
La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 13,00, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oașului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Cu ocazia verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că dreptul de a conduce al bărbatului este suspendat, iar la testarea alcoolscopică a prezentat o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.
La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea un autoturism spre Cristian, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar în fața sa, în urma evenimentului rezultând avarierea celor două mașini.
La fața locului, polițiștii rutieri au constatat că bărbatul care a provocat tamponarea nu deține permis de conducere, iar în urma testării alcoolscopice a rezultat o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul condus de către persoana în cauză este neînmatriculat.
În consecință, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Tot fără permis de conducere a fost depistat și un tălmăcean în vârstă de 20 de ani, care, la data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 18,00, a condus un autoturism pe Aleea Stadionului din orașul Tălmaciu.
Și de această dată s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 21,00, pe strada Târgului din orașul Miercurea Sibiului, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 24 de ani, din județul Alba.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au constatat cu ocazia verificărilor efectuate că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 1 din Codul Penal.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!