Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă restricționarea circulației

Peste 100 de persoane prinse în flagrant delict

·        11 dosare penale privind zădărnicirea combaterii bolilor

·        Peste 6.500 de amenzi privind restricționarea circulației

 

 

În cursul zilei de ieri, 6 aprilie, peste 13.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprjiniți de 4.093 de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, și jandarmi și efective ale M.Ap.N.

În ultimele 24 de ore, 893 de autovehicule (cu 3.002 persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră.

Au fost verificate 56.971 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină. Acțiunile au avut ca rezultate întocmirea a 11 dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.

Tot în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 6.757 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.497.175 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.

Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 2.715 intervenții la evenimente, dintre care 2.237 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 192 de acțiuni.

115 persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și alte 6 persoane urmărite au fost depistate.

În trafic, polițiștii au constatat 77 de infracțiuni rutiere, fiind reținute 125 de permise și retrase 73 de certificate de înmatriculare.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă –  numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.

 

 

 

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *