Jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni punctuale în diferite zone din județul Argeș pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
În domeniul tăierii ilegale de arbori, pe raza comunei Arefu, o societate comercială din județul Vâlcea a fost sancționată cu amendă în valoare de 3000 de lei având în vedere că pe autocamionul de transport avea 8,6 metri cubi lemn pentru construcții, peste valoarea indicată în avizul de însoțire. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării și predată lucrătorilor Ocolului Silvic Vidraru.
Doi bărbați din comuna Valea Mare Pravăţ, sat Nămăești au fost sancționați cu câte 1000 de lei fiecare, deoarece nu au putut justifica proveniența materialului lemnos pe care îl transportau. Lemnul a fost ridicat în vederea confiscării și predat lucrătorilor Ocolului Silvic Câmpulung.
În orașul Topoloveni jandarmii au surprins doi bărbați care au pătruns în incinta Liceului Ion Mihalache cu încălcarea regulilor de acces. Aceștia au fost sancționați cu amendă contravențională în valoare de 500 de lei fiecare.
De asemenea au mai fost aplicate 5 sancțiuni pentru consum de alcool în locuri publice și 4 sancțiuni pentru încălcarea regulilor privind interzicerea fumatului.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!