Asigurarea ordinii publice la ceremonia funerară- Reînhumare rămăşiţe pământeşti Regina mamă Elena

Asigurarea ordinii publice la manifestarea religioasă

(Reînhumare rămăşiţe pământeşti Regina mamă Elena)

 

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zilele de 18 și 19 octombrie a.c., cu ocazia  ceremoniei funerare – reînhumare rămăşiţe pământeşti Regina mamă Elena, organizată de Casa Regală a României – Majestatea Margareta, Custodele Coroanei şi Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului la Noua Catedrală Arhiepiscopală Regală din municipiul Curtea de Argeş.

În vederea desfășurării activităților în condiții normale, Jandarmeria Argeş face următoarele recomandări:

  • participanţii să respecte măsurile stabilite de organizatori precum şi indicaţiile şi îndrumările jandarmilor;
  • să manifeste răbdare astfel încât să nu se ajungă la crearea de situaţii care să genereze busculade sau aglomerări nejustificate;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), evitând pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii rele;
  • să supravegheze cu atenție copiii pentru a nu se pierde în mulțime;
  • să nu abandoneze colete, rucsacuri ori alte bagaje voluminoase în locurile publice;
  • să solicite de fiecare dată, când se consideră necesar, ajutorul şi sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *