Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit, în municipiul Sibiu.
La data de 12 august 2019, în jurul orei 14,30, o persoană necunoscută, de sex feminin, a ridicat suma de 1.600 de lei din fanta unui ATM, bani aparținând unei alte persoane care utilizase bancomatul anterior. ATM – ul în cauză este amplasat pe strada Semaforului din municipiul Sibiu.
În urma plângerii depuse de persoana vătămată, la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit.
Imaginile de pe camerele de supraveghere instalate în zonă surprind persoana bănuită de săvârșirea faptei, o femeie cu vârsta de aproximativ 30 – 40 de ani.
Până în prezent, persoana în cauză nu a fost identificată.
Cei care pot oferi informaţii cu privire la această femeie sunt rugați să contacteze de îndată Dispeceratul Poliției Municipiului Sibiu, telefon 0269/208211.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!