Au fost prinși în timp ce furau struguri- acțiunea polițiștilor din județul Alba

Prinși în flagrant delict 

 

La data de 11 octombrie 2019, în jurul orei 14.00, polițiștii Postului de Poliție Cetatea de Baltă, i-au depistat pe 3 tineri de 27 și 32 de ani, din Cetatea de Baltă, în timp ce sustrăgeau, dintr-o fermă viticolă din localitatea Tătârlaua, cantitatea de 260 de kilograme struguri.

Față de cei 3 tineri a fost întocmit dosar penal, pentru furt, iar strugurii au fost restituiți reprezentanților societății păgubite.

Au pus în pericol siguranța traficului rutier

 

La data de 11 octombrie 2019, în jurul orei 23.15, polițiștii din Sebeș au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Gării din municipiu.

Un bărbat de 30 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânăr de 21 de ani, din Sebeș.

În urma testării celor doi conducători auto cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 30 de ani a rezultat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, în vreme ce pentru tânără rezultatul a fost negativ.

Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, rezultatul fiind negativ.

Față acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 12 septembrie 2019, în jurul orei 02.10, polițiștii Postului de Poliție Cergău, în timp ce acționau împreună cu jandarmii din Blaj pe strada Principală din Mihalț, l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia care conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilootest, a rezultat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Acțiune rutieră la Blaj

 

În perioada 12 – 13 octombrie 2019, polițiștii din Blaj  au organizat o acțiune  având ca scop creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor.

Cu această ocazie polițiștii, care au acționat, în principal, pe DN 14 B și DJ 107, au constatat o infracțiune rutieră și au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.420, din care 76 la OUG 195/2002 privind circulația pe rumurile publice și 7 la alte acte.

Au fost controlate 98 de autovehicule, au fost reținute 3 permise de conducere.

Accidente rutiere

 

La data de 11 octombrie 2019, în jurul orei 17.15, la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu cu Gheorghe Doja din Alba Iulia, o tânără de 28 de ani, din comuna Ciugud, în timp ce conducea un autoturism în direcția Ampoi – Centru, la efectuarea unui viraj spre stânga nu a acordat prioritate de trecere unui tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia, care circula pe o motocicletă, acroșându-l.

În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale ușoare.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

La data de 13 septembrie 2019, în jurul orei 18.30, polițiștii din Cugir au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs de DJ 704, între localitățile Șibot și Vinerea.

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 52 de ani, din județul Hunedoara, în timp ce conducea un autobuz în direcția Șibot – Vinerea, s-a angajat în efectuarea unei depășiri fără să se asigure în mod corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism condus, din sens opus, de un tânăr de 19 ani, din Cugir. În accident a mai fost implicat un autoturism, condus de un bărbat din Cugir, care a intrat în coliziune cu elemente de caroserie, desprinse din autoturismul lovit de autobuz.

În urma accidentului, șoferul autoturismului a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital.

Cercetările sunt continuate.

 

 Amplasarea radarelor în data de 15 octombrie 2019

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

 

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *