Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică
- La data de 05 noiembrie c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au reținut un bărbat în vârstă de 42 ani din județul Buzău, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat”.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 29 octombrie a.c., în intervalul orar 11,00 – 13,30, bărbatul în cauză ar fi spart geamul unui autoturism, ar fi pătruns în interiorul acestuia și ar fi sustras un portofel care conținea documente de identitate, carduri bancare, precum și o sumă de bani.
În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii au identificat autorul faptei, iar la data de 05 noiembrie a.c. acesta a fost depistat pe raza municipiului Brașov.
Pe baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar ulterior instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!