Bărbat cercetat pentru trafic de produse și substanțe toxice

CERCETAT PENTRU TRAFIC DE PRODUSE ȘI SUBSTANȚE TOXICE

 

La data de 7 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Galați au efectuat un control la punctul de lucru, din localitatea Vlădești, al unei societăți comerciale.

 

Aici, într-o magazie, au fost descoperite 2 kg. de insecticid, produs clasificat „foarte toxic”, deținută ilegal și 73 litri de produse de protecția plantelor, expirate, față de care administratorul societății nu luase măsura neutralizării printr-o firmă autorizată.

 

La  același control, polițiștii au găsit 35.000 kg. de azotat de amoniu, depozitat în condiții improprii.

 

Acum, administratorul societății este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de produse și substanțe toxice, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase devenite deșeuri și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *