Bărbat vâlcean reținut pentru încălcarea obligațiilor de protecție

REȚINUT PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

 

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au reținut un bărbat pentru 24 de ore, acesta încălcând obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis de polițiști.

La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din Horezu au dispus reținerea pentru 24 de ore față de un bărbat, de 56 de ani, din localitate, pentru comiterea infracțiunii de încălcare a obligațiilor impuse prin ordinul de protecție.

În fapt, ieri, 30 octombrie, polițiștii au fost sesizați de către soția bărbatului în cauză cu privire la faptul că acesta a amenințat-o cu moartea, exercitând, totodată, acte de violență împotriva sa.

Polițiștii deplasați la fața locului au analizat situația și au evaluat riscul la care femeia era expusă, prilej cu care au emis un ordin de protecție față de bărbat, acesta având obligația de a părăsi domiciliul pentru 5 zile, respectiv în perioada 30 octombrie, ora 17.00 – 4 noiembrie, ora 17.00. În aceeași zi, însă, bărbatul a revenit la domiciu și a încercat să intre în locuință, prin nerespectarea obligațiilor impuse de ordinul de protecție emis de polițiști.

Pentru aceste motive, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de încălcare a obligațiilor impuse prin ordinul de protecție., faptă prevăzută de art. 32, din Legea nr. 217 din 2003 și amenințare, faptă prevăzută de art. 206, din Codul Penal,  sub directa coordonare a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *