Ieri, 14 iulie a.c., în jurul orei 15.00, printr-un apel 112 o persoană a sesizat faptul că în timp ce se afla pe stradă împreună cu fratele său și un prieten al acestora au fost amenințați și agresați fizic. Un echipaj de jandarmerie a fost direcționat pe strada Macaralei, municipiul Sibiu.
Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat cele trei persoane care susțineau că au fost amenințate și agresate fizic.
În urma acestui eveniment, una dintre cele trei persoane a fost transportată de către un echipaj SAJ la UPU Sibiu, pentru îngrijiri suplimentare, iar celelalte au fost îndrumate de către jandarmi să depună plângere la IPJ Sibiu.
Ulterior, jandarmii au întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu pentru loviri și alte violențe, care a fost transmis Poliției Municipiului Sibiu pentru continuarea cercetărilor.
Purtător de cuvânt al IJJ Sibiu Slt. Picioiu Florian.
Potrivit martorilor, persoana a fost lovită cu bestialitate în zona capului și a feței.
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook!