CERCETATĂ PENTRU DISTRUGERE
La data de 4 decembrie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca au identificat o femeie de 54 de ani, din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere (9 acte materiale).
În fapt, femeia este bănuită că în zilele de 28 septembrie şi 15 octombrie a.c., ar fi zgâriat, cu un obiect ascuţit, un număr de 9 vehicule, care erau parcate pe strada Vasile Lucaciu din municipiul Cluj-Napoca şi producând distrugeri în valoare de 34.600 de lei.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Update:
Bărbatul de 36 de ani din comuna Telciu, judeţul Bistriţa Năsăud, identificat şi cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, a fost reţinut pentru 24 de ore. La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.
Reamintim faptul că acesta, în timp ce călătorea cu un tren pe relaţia Iaşi – Timişoara, a sustras un telefon un mobil de la o tânără care călătorea cu acelaşi tren. Bărbatul a fost reţinut după ce a fost depistat pentru a treia oară, în decurs de o săptămână, având asupra sa telefoane sustrase de la persoane care călătoreau pe aceeaşi relaţie, Iaşi – Timişoara.
MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI PUS ÎN APLICARE
La data de 5 decembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Comunală Cojocna au identificat şi reţinut un bărbat de 42 de ani, din comuna Cojocna, judeţul Cluj, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca, la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 9 luni şi 1732 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Bărbatul a fost condus şi predat reprezentanţilor Penitenciarului Gherla în vederea executării pedepsei.
INFRACŢIUNI RUTIERE CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
La data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 14.05, poliţiştii Compartimentului Rutier Huedin au depistat un tânăr de 15 ani, din oraşul Huedin, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mănăşturului din Huedin, fără a deţine permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
La data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 09.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla, Secția 7 Poliție Rurală, în urma producerii unui eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale, au identificat un bărbat în vârstă de 70 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Jucu, din județul Cluj, a pătruns pe contrasens, acroșând un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus şi care era condus de către un bărbat de 21 de ani din comuna Jucu, judeţul Cluj.
Ambii conducători auto implicați în evenimentul rutier au fost testați de către polițiști cu aparatul etilotest, bărbatul în vârstă de 70 de ani, vinovat pentru producerea accidentului, prezentând o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR LA CLUJ-NAPOCA
La data de 5 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, Secţia 4 Poliţie, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ştefan Cicio Pop Cluj-Napoca şi al poliţiştilor locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Cluj-Napoca, au desfăşurat acţiuni punctuale pentru prevenirea accidentelor rutiere, urmărindu-se impunerea unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic. De asemenea, a fost acordată o atenţie deosebită activităţilor de comerţ, desfăşurate în zona şi pieţele agroalimentare din cartierul Mănăştur.
Activităţile poliţiştilor au condus la legitimarea a 78 de persoane şi la controlarea a 38 de vehicule. Abaterile de la legislaţia în vigoare constatate de către aceşti au impus aplicarea a 8 sancţiuni contravenţionale, 6 pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, iar 2 pentru abateri de la legislaţia privind comerţul stradal autorizat.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!