Cetățean turc, depistat în PTF Giurgiu, cu o carte de identitate ce aparținea altei persoane
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean turc care a încercat să intre ilegal în România, folosind o carte de identitate emisă de autoritățile bulgare ce aparținea altei persoane.
În data de 23.12.2020, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, călătorind ca pasager într-o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate emisă de autoritățile bulgare.
Cu ocazia verificării documentului de identitate, polițiștii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, fapt pentru care s-au extins verificările.
În continuarea cercetărilor, s-a constatat că persoana în cauză este cetățean turc, iar cartea de identitate prezentată la controlul de frontieră aparține altei persoane. Acesta a declarat că a procurat documentul din Turcia în schimbul sumei de 1.000 de euro, cu scopul de a ajunge în Germania.
Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei cetățeanului turc iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, persoana în cauză a fost preluată de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!