Cinci cetăţeni din Bangladesh, depistați ascunși într-un camion la P.T.F. Borș
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar condus de un cetăţean bulgar, cinci cetăţeni din Bangladesh, care încercau să iasă ilegal din țară.
În data de 08.07.2020, în jurul orei 13.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 35 de ani, conducând un automarfar marca Volvo cu semiremorca marca Scwarzmuller, ambele înmatriculate în Bulgaria. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta geamuri de sticlă, având ca destinaţie Polonia.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunși printre bunurile transportate, cinci cetăţeni străini.
În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cinci bărbaţi, cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Aceștia intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!