REŢINUTĂ PENTRU FURTURI DIN LOCUINŢĂ
La data de 26 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secţiile 2 și 6, Biroul de Investigaţii Criminale, beneficiind de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au identificat şi reţinut o femeie de 28 de ani, din comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi.
Femeia este bănuită că, în perioada 2017 – 2019, ar fi comis mai multe furturi din locuinţe (5 acte materiale), situate pe raza municipiului Cluj-Napoca şi a comunei Floreşti, judeţul Cluj.
În fapt, cea în cauză ar fi pătruns în imobile, prin câştigarea încrederii proprietarilor/închirierea apartamentelor în regim hotelier, de unde ar fi sustras laptop-uri, tablete şi televizoare.
Prin faptele sale, femeia ar fi cauzat un prejudiciu total de peste 24.000 de lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi furt, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
Faţă de femeie a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea măsurii, aceasta să fie prezentată în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.
CERCETAT PENTRU FURT
La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au identificat un bărbat de 51 de ani, din comuna Arbore, judeţul Suceava, bănuit de comiterea unui furt.
La data de 12 noiembrie a.c., cel în cauză, în timp ce se afla în Piaţa Agroalimentară din municipiul Dej, ar fi sustras un telefon mobil de la o femeie din municipiul Dej.
Prejudiciul cauzat a fost estimat de partea vătămată la suma de 1800 de lei şi a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţI infracţionale a bărbatului.
Urmare:
Femeia de 20 de ani, din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa Năsăud, reţinută de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj a fost prezentată în faţa magistraţilor. În urma probatoriului administrat în cauză, magistraţii Judecătoriei Dej au dispus măsura arestării preventive a femeii pentru o perioadă de 30 de zile.
Faţă de cealaltă femeie în vârstă de 23 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI
La data 27 noiembrie a.c., în jurul orei 11.35, poliţiştii din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Cluj au depistat un bărbat de 38 de ani, din comuna Gilău, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 1 E60 între localităţile Gilău şi Floreşti, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Testarea cu aparatul etilotest a scos în evidenţă o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,60 mg/l, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI
La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 20.15, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier cu pagube materiale produs pe strada Calea Mănăştur din municipiul Cluj-Napoca.
Evenimentul s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă faţă de vehiculul din faţă, în eveniment fiind implicate 3 autovehicule.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că bărbatul care a provocat evenimentul, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI
La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au depistat un bărbat de 49 de ani, din municipiul Gherla, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Clujului din municipiul Gherla deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de peste 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA CLUJ-NAPOCA
La data de 27/28 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţiile 1,2,3 şi 7 Poliţie, au desfăşurat o acţiune pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de siguranţă publică şi pentru prevenirea infracţiunilor stradale.
Acţiunea a fost concentrată în zona cartierului Mărăşti.
Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 45 de persoane şi verificarea a 23 vehicule.
Abaterile de la legislaţia în vigoare au impus aplicarea a 16 sancţiuni contravenţionale, 15 pentru abateri de la legislaţia rutieră în vigoare, iar 1 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A VIOLENŢEI DOMESTICE DESFĂŞURATE LA CÂMPIA TURZII
La data de 27 noiembrie a.c., în intervalul 10.30 – 12.30, Poliţia municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu Primăria Municipiului Câmpia Turzii, a organizat şi desfăşurat o activitate pentru prevenirea violenței domestice.
Participanții au aflat care este importanţa atitudinilor şi comportamentelor nonviolente, ce este violenţa, tipurile de violenţă, astfel fiind marcată ziua de 25 noiembrie ca ,,Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor’’.
La activitate au participat 25 reprezentanţi ai autorităţii publice locale şi specialişti din comunitate, 50 de elevi din cadrul unităţilor de învăţământ de pe raza municipului, precum şi aproximativ 120 de cetățeni.
Cu acestă ocazie au fost organizate o scenetă de teatru, o expoziţie de lucrări tematice pe tema eliminării violenţei împotriva tinerelor şi femeilor şi s-au distribuit materiale cu caracter preventiv.
La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au organizat şi desfăşurat două activităţi preventive în incinta Colegiului Tehnic ,,Victor Ungureanu’’ din municipiul Câmpia Turzii, unde s-au făcut prezentări cu tema „Prevenirea victimizării minorilor şi delincvenţa juvenilă – Răspunderea contravenţională şi penală’’ şi cea de-a doua la Şcoala Gimnazială ,,Mihai Vitezu’’ din municipiul Câmpia Turzii, unde s-au efectuat prezentări pe tema „Prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri în incinta şi în proximitatea unităţilor de învăţământ’’, adresată unui grup format dintr-un număr de 90 elevi ai claselor a VI-a şi a VIII-a.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!