Consiliul Județean Sibiu acordă sprijin financiar companiilor care vor opera zboruri regulate pe Aeroportul Internațional Sibiu

Consiliul Județean Sibiu acordă sprijin financiar companiilor care vor opera zboruri regulate pe Aeroportul Internațional Sibiu

 

Consiliul Județean Sibiu aprobă o schemă de ajutor de stat pentru companiile aeriene care operează pe Aeroportul Internațional Sibiu, având în vedere că activitatea acestora a fost puternic afectată în ultimele 7 luni de pandemie. Între martie și iulie 2020, perioada în care au fost suspendate majoritatea zborurilor comerciale, numărul total de pasageri a scăzut cu 85% față de aceeași perioadă a anului 2019. De recuperarea traficului aerian depinde nu doar dezvoltarea  aeroportului, ci și redresarea economică a întregului județ, precum și activitatea multor afaceri din regiune, inclusiv a celor din turism sau alte domenii importante pentru Sibiu. Spre exemplu, industria hotelieră din Sibiu estimează că peste 50% din veniturile sale depind de conectivitatea aeriană a Sibiului.  Consilierii județeni se vor pronunța prin vot asupra acestui proiect în data de 17 decembrie.

Acest ajutor pe care noi îl direcționăm către operatorii de zboruri este completat de subvenții de la Guvern destinate recuperării unor pierderi înregistrate de aeroport. Ambele tipuri de ajutor vor aduce creștere pe termen lung întregului județ” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. „Pentru a putea oferi acest ajutor, schema elaborată de CJ a fost autorizată de Comisia Europeană. Din 2014 există la nivel European orientări privind ajutorul de stat care prevăd ca până în 2024, aeroporturile să devină rentabile fără intervenția statului. În condițiile pandemiei însă, Comisia Europeană a înțeles că este nevoie de o implicare puternică a statului pentru a salva acest sector și a autorizat acest mecanism de susținere a operatorilor aerieni.”

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 1.660.000 EURO, iar finanțarea schemei se va asigura din bugetul local al Județului Sibiu sub formă de subvenții acordate beneficiarilor, care nu vor depăși 800.000 EUR (plafonul maxim global per companie acordat în România în temeiul secțiunii 3.1 din Cadrul Temporar). Schema de ajutor de stat va fi valabilă până la data de 30 iunie 2021, iar subvenția poate fi plătită beneficiarilor până la data de 30.06.2022.

 

Beneficiarii măsurii de ajutor de stat pot fi companiile aeriene care își iau angajamentul de a opera zboruri regulate  pe Aeroportul Internațional Sibiu. Totodată acestea trebuie să îndeplinească toate criteriile stabilite de Comisia Europeană:

  1. să aibă o licență de operare aeriană emisă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1139;
  2. să aibă o asigurare obligatorie împotriva accidentelor care acoperă pasagerii, mărfurile, poșta și răspunderea civilă în conformitate cu condițiile Regulamentului 785/2004;
  3. să nu figureze pe lista neagră a Comisiei de companii aeriene care nu respectă standardele de siguranță, publicată la: http://ec.europa.eu/transport/air-ban/;
  4. să aibă un Certificat European de Operator Aerian (AOC) sau alt document echivalent emis de o autoritate competentă din țara de origine;
  5. să nu fi primit niciun alt ajutor în România în temeiul secțiunii 3.1 din Cadrul Temporar sau, dacă l-a primit, suma ajutoarelor să nu depășească 800.000 EURO;
  6. să nu fi fost formulate decizii de recuperare a ajutorului de stat împotriva companiei aeriene candidate;
  7. să nu se fi aflat deja în dificultate la data de 31 decembrie 2019;
  8. în cazul în care compania aeriană candidată a efectuat zboruri regulate către / de la Aeroportul Sibiu în 2019, compania aeriană candidată va aloca către / de la Aeroportul Sibiu cel puțin 50% din capacitatea pe care a alocat-o în 2019 și o va menține pentru o perioadă de 12 luni consecutive între datele semnării contractului de subvenționare a ajutorului financiar și 30 iunie 2022. În cazul în care compania aeriană candidată nu a efectuat zboruri regulate în anul 2019 către / de la Aeroportul Sibiu, compania aeriană candidată va aloca o capacitate de cel puțin 50.000 de locuri pentru o perioadă de 12 luni consecutive între data semnării contractului de acordare a ajutorului financiar și 30 iunie 2022.

 

Schema de ajutor de stat este elaborată în conformitate cu condițiile menționate în Cadrul Temporar adoptat la 19 martie 2020 de Comisia Europeană pentru a sprijini economia în contextul pandemiei.

Apelul de cereri va fi disponibil pe site-ul www.sibiuairport.ro, iar verificarea respectării condițiilor se va face de către Aeroportul Internațional Sibiu.

Companiile aeriene interesate, trebuie să transmită cererile de ajutor împreună cu documentele doveditoare îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, în format electronic, la Aeroportul Internațional Sibiu, pe adresa de e-mail [email protected].

După verificarea eligibilității de către Aeroportul Internațional Sibiu R.A., documentele care atestă îndeplinirea condițiilor de eligibilitate vor fi prezentate Consiliului Județean Sibiu. Nu mai târziu de data de 30 iunie 2021, Consiliul Județean Sibiu va încheia contracte de acordare a ajutorului financiar cu beneficiarii, până la epuizarea completă a bugetului, conform principiului primul venit, primul servit.

Aeroportul  se obligă, ulterior semnării contractului de acordare a ajutorului financiar între Consiliul Județean Sibiu și Beneficiar, să efectueze lunar verificări de conformitate privind capacitatea alocată de compania aeriană la/de la Aeroportul Internațional Sibiu.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *