Convorbire telefonică a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel, privind reuniunea Consiliului European din perioada 10-11 decembrie
Președintele României, domnul Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European care va avea loc în perioada 10-11 decembrie a.c., la Bruxelles, Regatul Belgiei. În pregătirea acestei întâlniri, Președintele Klaus Iohannis a avut marți, 8 decembrie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel, la solicitarea acestuia.
Subiectele de discuție s-au referit la combaterea schimbărilor climatice, precum și la relația dintre Uniunea Europeană și Turcia.
Având în vedere faptul că la reuniunea Consiliului European din 10-11 decembrie se intenționează obținerea unui acord cu privire la stabilirea unei noi ținte, mai ambițioase, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, de „cel puțin 55%” comparativ cu anul 1990, Președintele Klaus Iohannis a menționat faptul că România susține această propunere. Vor trebui însă luate în considerare circumstanțele naționale și punctele de plecare diferite în domeniu ale statelor membre ale Uniunii. Președintele României a pledat pentru crearea unui cadru flexibil care să permită tuturor statelor membre, indiferent de gradul de dezvoltare, să îndeplinească eficient obiectivele în domeniul schimbărilor climatice. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că tranziția către o economie verde trebuie să fie echitabilă și acceptabilă la nivel social, astfel încât să conducă la progresul economic al statelor și să nu adâncească diferențele dintre acestea.
Discuțiile s-au referit și la relația dintre Uniunea Europeană și Turcia, în condițiile în care liderii europeni s-au angajat în luna octombrie să monitorizeze evoluțiile din Mediterana de Est și să revină asupra subiectului la reuniunea Consiliului European din luna decembrie. În acest context, Președintele României s-a pronunțat pentru continuarea dialogului Uniunii cu Turcia, menționând faptul că acest stat rămâne un partener important pentru Uniunea Europeană. Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o abordare echilibrată a relațiilor dintre Uniune și Turcia, precum și pentru o cooperare extinsă cu acest stat în domeniile de interes comun.
Totodată, în contextul evoluțiilor din Mediterana de Est, Președintele Klaus Iohannis a exprimat deplina solidaritate a României față de Grecia și Cipru.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!