Evaziune fiscală la nivel european

Peste 100 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor economice, criminaliști și luptători de acțiuni speciale au acționat, împreună cu investigatori fiscali germani, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

Persoanele vizate sunt bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală pe teritoriul statului german.

La data de 11 septembrie 2019, echipe comune de anchetă, formate din polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj și inspectori fiscali germani din cadrul Autorității Fiscale din Nürnberg Sud – Oficiul de Investigare a Fraudelor Fiscale, au efectuat 20 de percheziții, ca urmare a extinderii cercetărilor într-un dosar penal privind comiterea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală, de către cetățeni români pe teritoriul Germaniei.

Județele unde s-au derulat activitățile

Activitățile s-au derulat pe raza județelor Cluj, Bihor  și Galați, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În urma acestora, au fost identificate și ridicate înscrisuri, documente financiar-contabile, telefoane mobile, laptopuri, tablete, precum și alte dispozitive electronice – bunuri ce pot servi ca mijloace de probă.

În cauză, sunt cercetate 70 de persoane pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală comise pe teritoriul statului german, printr-un mecanism de fraudare a plății TVA, în cadrul căruia au fost utilizate societăți comerciale de tip „firmă fantomă” din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia și Austria.

Prejudiciul creat statului german, prin săvârșirea acestor fapte, este de aproximativ 21.300.000 de euro, în cauză fiind dispuse măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului.

Activitățile s-au derulat cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, precum și al polițiștilor din Oradea și Galați.

Reamintim că, la data de 9 octombrie 2018,  în urma a 69 de percheziții efectuate de polițiștii din Cluj și autoritățile din Germania în aceeași cauză penală, au fost descoperiți și ridicați aproximativ 100.000 de lei și 30.000 de euro.

35 de persoane bănuite

În cauză a fost aplicată măsura asiguratorie a sechestrului judiciar asupra a 8 imobile din județele Cluj și Alba. De asemenea, 35 de persoane bănuite au fost depistate și conduse la audieri, fiind cercetate pentru evaziune fiscală.

Perchezițiile au fost efectuate pe raza judeţelor Cluj, Alba, Arad, Argeș, Bihor, Constanța, Hunedoara, Iași, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea,  precum și în municipiul București la adresele persoanelor bănuite și ale societăților comerciale administrate de acestea.

 

 

Pentru toate informațiile necesare, urmariți-ne pe Facebook:

Pagina: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTA LA DATORIE!

Cogito ergo sum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *