Crucea Roșie Română împlinește 144 de ani de activitate umanitară
București, 03.07.2020: Societatea Națională de Cruce Roșie din România sărbătorește, în data de 4 iulie, 144 de ani de istorie și activitate umanitară continuă.
Începând din anul 1876, voluntarii Crucii Roșii Române s-au aflat de fiecare dată în prima linie a umanității cu bunătate și solidaritate, alinând suferința și oferind speranță și demnitate. Dedicăm această zi voluntarilor din toate generațiile care și-au oferit timpul și energia poporului român în vreme de pace sau de război, în timp de dezastre naturale, crize economice sau de sănătate.
În cei 144 de ani de existență, Crucea Roșie Română s-a adaptat mereu provocărilor cu care s-a confruntat. Anul acesta, de la începutul pandemiei COVID-19, voluntarii și angajații au fost permanent în acțiune, asumându-și toate riscurile, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor aflați în nevoie. Totodată, ei au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului ajutând astfel comunitățile să se pregătească. În condiții neprielnice, “oamenii” Crucii Roșii Române au depășit bariere și, cu responsabilitate și dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizației.
Astăzi, la mai mult de patru luni de la declararea primului caz de SARS-CoV2 în România și de când întreaga omenire se confruntă cu cea mai provocatoare criză umanitară și de sănătate publică în istoria recentă, Crucea Roșie Română continuă să fie în prima linie a intervenție umanitare. Situația continuă să se schimbe rapid și obiectivul nostru este să fim în continuare flexibili și adaptabili pentru a răspunde acestor nevoi extraordinare.
“Transmit cele mai calde mulțumiri şi admirația mea oamenilor care fac posibilă misiunea Societății Naționale de Cruce Roșie din România, voluntarilor și angajaților noștri, pentru devotamentul, curajul, implicarea şi munca lor neobosită în sprijinul umanității. Sunt recunoscător întregului mediu de afaceri, care a reacționat cu atât de multă deschidere la nevoile unei țări aflate în stare de urgență și mulțumesc tuturor persoanelor fizice care s-au solidarizat cu această cauză. Suntem onorați de încrederea pe care ne-au arătat-o și îi asigurăm de întregul nostru angajament în luptă împotriva noului Coronavirus” a declarant Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.
În urma apelului umanitar de strângere de fonduri lansat de Crucea Roșie Română prin campaia România Salvează România s-au strâns peste șapte milioane de euro, fonduri care au permis dotarea cu echipamente medicale și materiale de protecție a 175 de unități medicale din toată țara, susținerea cu materiale de protecție a instituților publice implicate în lupta cu pandemia, ajutor pentru familiile afalte în izolare, sprijin pentru persoanele refugiate, consiliere telefonică pentru bătrânii singuri, ajutor pentru familiile nevoiașe, cumpărături pentru cei izolați la domiciliu. Crucea Roșie Română a investit în echipamente medicale și materiale de protecție 5 564 439 euro și are în procedură de achiziție, aparatură medicală și materiale de protecție în valoare de 1 576 737 euro. Din fonduri proprii ale organizației, Crucea Roșie Română a utilizat 184 472 euro pentru completarea intervențiilor de strictă necesitate: achiziția de alimente de bază și produse de igienă pentru familiile nevoiașe aflate în izolare, dotarea cu materiale de cazarmament a centrelor de carantină și implementarea unei campanii naționale de informare și conștientizare a populației în vederea limitării infectării cu virusul COVID-19.
„După 4 luni alături de echipa Crucii Roșii Române în lupta împotriva COVID-19 trăiesc mai puternic decât oricând sentimentul împlinirii. Și aceasta se datorează în primul rând solidarității oamenilor care au reacționat imediat în fața pandemiei și s-au implicat ajutând. Sunt multe lecțiile învățate, dar, poate, cea mai importantă este fragilitatea noastră! Și singura forță care ne va salva întotdeauna rămâne Binele! Umanitatea din noi! Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit campania „România Salvează România „, mulțumesc voluntarilor și personalului angajat al Crucii Roșii Române aflați si acum în linia întâi și mulțumesc Crucii Roșii Romane în numele fiecărui Om ajutat în aceste 4 luni! „, a declarat Iuliana Tudor, jurnalist TVR, ambasador al Crucii Roșii Române și ambasadorul oficial al campaniei “România Salvează România”
Crucea Roșie Română rămâne în continuarea în prima linie a umanității alături de oameni. Cu vigilență și creativitate, în siguranță și cu bunătate, mereu atentă la cei aflați în nevoie. Este important să rămânem la fel de uniți, implicați şi responsabili pentru că doar împreună vom diminua efectele negative ale acestei crize sanitare.
Niciunul dintre noi nu este în siguranță până când toți nu sunt în siguranță!
#La mulți ani, Crucea Roșie Română!
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 721 subfiliale și 502 comisii. 7000 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.
Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.
Semnatarii actului de înființare al Crucii Roșii Române la 4 iulie 1876 au fost Prințul Dimitrie Ghica, Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. G. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza si Carol Davila. Nume sonore ale istoriei și culturii române – Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea – au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabile persoane.