Cu oile prin oraș (video)

La prima vedere pare un lucru amuzant dacă nu privești lucrurile așa cum sunt ele de fapt.

Țăranul român este singurul care se zbate cu adevărat pentru a salva tradițiile și să nu ne uităm originile.

Din nefericire când se va realiza acest aspect va fi prea târziu pentru noi.

Se pare că acest cioban în lipsă de un traseu destinat animalelor de fermă, a fost nevoit să circule cu oile pe la marginea Municipiului Sibiu.

Întrebat de ce a ales acest traseu, ne-a răspuns scurt și la obiect:

,, Nu există drum pe unde să merem, majoritatea tarlalelor sunt ale oamenilor și ne certăm cu ei”.

Acesta este unul din motivele pentru care acești oameni circulă noaptea ca bezmeticii pentru a ajunge la destinație.

Respectul nostru față de acești oameni este nemărginit.

Eforturile acestea sunt pentru aducerea alimentelor sănătoase în casele românilor, cu toate că Europa ne găsesc toate ,,bolile” posibile la animale, iar țăranul român tot nu renunță.

Produsele pe care le poate oferi o oaie

Mielul de pe masa românului când sunt Sfintele Sărbători Pascale.

Brânza de oaie care este de mai multe sortimente: caș, brânză de burduf, telemea, urdă, cașcaval și bineînțeles lâna.

Trebuie ca în magazinele din România să se găsească produse românești, iar țăranul român să fie ajutat și susținut.

Sibiul este unul din puținele orașe românești în care găsești la tot colțul magazine cu piața de desfacere românească, motiv pentru care ne mândrim cu acest aspect.

https://www.youtube.com/watch?v=_3msz6FPqxM

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *