Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut vineri, 13 martie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:
Bună ziua!
Am finalizat runda de consultări cu partidele și grupurile parlamentare. Având în vedere situația specială, generată de apariția coronavirusului în România, am decis și am făcut aceste consultări sub formă de teleconferință.
Am discutat cu toate partidele și cu toate grupurile parlamentare și pot să trag, în acest moment, câteva concluzii.
Prima – toate, repet, toate discuțiile au fost foarte bune, foarte constructive. Toate abordările politicienilor cu care am discutat au fost abordări consistente, mature și constructive.
Toată lumea a înțeles că suntem într-o situație foarte specială, într-o situație de criză, în care nu este loc de răfuieli politice, ci este nevoie de soluții, și asta foarte urgent.
În cadrul acestor consultări, am primit o singură propunere pentru o persoană care să fie desemnată prim-ministru și revin imediat la acest nume.
Avem, în momentul de față și acum când vorbim, un guvern în funcțiune. Guvernul Ludovic Orban, care a lucrat foarte serios și foarte bine de la învestire și până în ziua de astăzi, indiferent dacă a lucrat cu puteri depline sau interimar.
Acest guvern a lucrat foarte bine de când a început criza generată de coronavirus. Am luat împreună măsurile cele mai potrivite, la timpul potrivit, și rezultatele se văd. Avem relativ puține cazuri de infecție cu coronavirus în România și ne dorim să gestionăm criza eficient și în continuare.
Este imposibil de imaginat ca, în timpul acestei lupte, unde noi formăm o echipă serioasă – deci, este imposibil de imaginat să schimbăm totul peste noapte, fiindcă atunci nimic n-ar mai funcționa.
Așadar, singura propunere pe care am primit-o este Ludovic Orban și, în consecință, l-am desemnat pe domnul Ludovic Orban pentru poziția de Prim-ministru al Guvernului.
Am promisiuni de la toate partidele politice că se vor implica în Parlament pentru a trece cu mare celeritate prin toate procedurile parlamentare, în așa fel încât în foarte scurt timp, posibil deja mâine, să avem votul de învestire a Guvernului Orban. Un vot care, sigur, se va da în condiții foarte speciale, dar am toată încrederea că Parlamentul are toate datele și are toate posibilitățile pentru a trece cu bine prin această procedură.
Mă aștept, de la toate partidele, de la toți politicienii responsabili din Parlamentul României să fie parte a acestui efort comun de rezolvare a situației, de finalizare a acestei crize politice, în așa fel încât să putem să ne concentrăm sută la sută pe combaterea infecțiilor cu coronavirus.
Vă mulțumesc!
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!