Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut joi, 30 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

Bună ziua!

Astăzi stăm așa: 1.356 de persoane detectate cu coronavirus, persoane noi detectate, 35 de decese, de ieri până astăzi, peste 400 de persoane la terapie intensivă.

Este, dragi români, un nou record negativ, extrem, extrem de îngrijorător. Și pe bună dreptate se pune întrebarea și ne punem întrebarea cum am putut să ajungem aici, cum am putut să ajungem aici. Și asta o să vă explic în următoarele minute, după care o să vă spun ce avem de gând ca să controlăm situația.

Se știe că în starea de urgență, când în vestul Europei, din păcate, am avut sute de mii de cazuri, zeci de mii de morți, în România am avut epidemie, am avut decese, dar un număr foarte limitat. Autoritățile își făcuseră treaba, lucrurile au mers rezonabil de bine, spitalele, medicii, autoritățile s-au mobilizat. În ansamblu putem să spunem că la început lucrurile au mers foarte bine. Până acum câteva săptămâni pandemia a fost gestionată bine de Guvern, de autorități. Dar această situație, sigur, nu a convenit PSD-ului.

Guvernul și-a făcut treaba, Președintele și-a făcut treaba, autoritățile și-au făcut treaba. Și atunci PSD a căutat soluții pentru PSD, nu pentru români. Din păcate, trebuie să recunoaștem, PSD controlează încă majorități în Parlamentul României, PSD împreună cu alții cu care pactizează, de exemplu cu UDMR – să nu uităm recenta fază când PSD a încercat să treacă pe șest o inițiativă a UDMR-ului, să dea autonomie așa-zisei secuimi și altele – și atunci PSD a acționat acolo unde are încă putere în Parlament. Au făcut harcea-parcea puțina legislație pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie.

Cu un cinism pe care l-am criticat şi ieri într-o declarație, un cinism inimaginabil, au tras de timp după ce au distrus parte din legislație, au tras de timp ca să nu apară noua legislație. Sigur, după ce i-am criticat aseară, PSD a fost foarte nervos şi m-a acuzat că eu caut vinovați. Nu! Stimați pesediști, nu caut vinovați! Îi cunosc şi îi arăt cu degetul şi o să îi arăt şi astăzi cu degetul: pe voi!

Câteva date. În data de 25 iunie Curtea Constituțională stabilește că anumite articole sunt neconstituţionale. În aceeași zi am avut 460 de cazuri noi, 10 decese. În 2 iulie Curtea Constituțională motivează această decizie. Tot în aceeași zi, în 2 iulie, am avut 450 de cazuri, 20 de decese. Guvernul nu a putut în această perioadă să vină cu o nouă inițiativă fiindcă, știm cu toții, trebuie așteptată motivarea Curţii Constituţionale pentru ca şi decizia, şi argumentaţia să fie preluate în noua formă legislativă. După care Guvernul se mişcă foarte rapid şi în patru zile, în 6 iulie, depune inițiativa noii legi, care stabilește măsuri sanitare, în esență izolarea şi carantinarea, depune această inițiativă în Parlament. În ziua respectivă, în 6 iulie, am avut 250 de noi pacienți, 18 decese. Deci, încă suntem într-o zonă de control. După care, ce vedem? PSD începe să tragă de timp şi această lege, care putea să fie trecută urgent prin Parlament, să dea Guvernului instrumentul necesar cu care să lucreze, se dezbate timp de două săptămâni, două săptămâni în care pacienţii bolnavi pleacă acasă, în care nu este nimeni amendat, nu mai este nimeni carantinat. Rezultatul putem să îl citim aici, în tabel, este simplu.

Legea ajunge la mine abia în 18 iulie, o promulg imediat şi o public. 889 de cazuri în 18 iulie!

Un zidar nu poate să construiască o casă fără mortar, cum un tâmplar nu poate să lucreze fără cuie, așa un Guvern nu poate să lucreze fără legi! Guvernului i s-au luat din mână legile timp de aproape trei săptămâni și, practic, nu a putut să gestioneze așa cum a trebuit criza. PSD, cu un cinism inimaginabil, a tras de timp și a creat această situație în Parlament.

Dar de ce? De ce a făcut PSD acest gest de un cinism inimaginabil? Dragii mei, explicația este cutremurător de simplă. PSD, nemulțumit de reușitele Guvernului PNL, a vrut să creeze o criză sanitară pentru a avea motiv să critice Guvernul. Încă o dată. PSD intenționat a creat o criză sanitară, pentru ca la sfârșit să vină și să critice Guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate.

Ce să mai spui! Pentru PSD nu contează că mii de români s-au îmbolnăvit, că sute de români au murit, pentru PSD a fost important să creeze o criză ca să aibă pentru ce critica Guvernul. Acesta este PSD-ul, aceasta este explicația și vă rog să o țineți minte.

Acum suntem în această situație: 1.350 de pacienți, 35 de decese, un număr în creștere de persoane bolnave.

Noi, eu, Guvernul, autoritățile responsabile suntem hotărâți să gestionăm și această criză, și această nouă formă de criză.

Știți că am avut ieri o discuție cu guvernanții, astăzi am avut o discuție foarte aplicată cu ministrul Afacerilor Interne, cu doi secretari de stat care se ocupă de zona poliției și de zona situațiilor de urgență. Și am convenit că este momentul să fim extrem de fermi, extrem de aplicați.

Dragi români, toate studiile sociologice pe care le-am văzut arată că 90% dintre voi respectă normele, se conformează, poartă mască, păstrează distanță. Vă mulțumesc! Marea majoritate dintre voi ați înțeles că avem nevoie de disciplină. Cei care nu au înțeles vor fi amendați.

Este obligatoriu ca toată lumea să respecte normele pentru ca noi toți să putem stăpâni această boală, pentru ca noi toți să putem stăpâni această pandemie. Eu, Guvernul, autoritățile știm ce avem de făcut, Internele știu ce au de făcut, ministrul Sănătății, Ministerul Sănătății știe ce are de făcut, Departamentul Situațiilor de Urgență pregătește spitalele. Avem peste 800 de paturi pregătite pentru terapie intensivă. La momentul acesta deja jumătate sunt ocupate. Atenție! Avem nevoie de măsuri foarte ferme.

Mă bazez pe voi, dragi români, să respectați aceste norme, iar cei care nu le respectă vor suporta rigorile legii. Important este ca împreună să trecem cât se poate de bine peste această criză sanitară, creată cu cinism de un partid din România. Vă doresc tuturor multă sănătate!

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *