Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 8 aprilie a.c., o declarație de presă la finalul vizitei la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

Bună ziua!

Suntem în afara Bucureștiului, la Centrul Național de Coordonare pentru Situații de Urgență. Am făcut o vizită, însoțit fiind de Prim-ministrul Ludovic Orban, de Ministrul de Interne Marcel Vela, evident de domnul Secretar de Stat Raed Arafat, care astăzi ne-a condus prin acest centru.

Este un centru care funcționează foarte bine, mi s-au prezentat metodele de lucru, protocoalele, rezultatele care au fost obținute deja până acum.

Am discutat câteva proceduri unde mai este loc de un pic de îmbunătățire, însă, în ansamblu, sunt foarte mulțumit și sper să facă față la toate situațiile care ar putea să apară în zilele următoare.

În acest moment însă vreau să aduc, pe scurt, în discuție două teme care mi se par foarte importante, teme care vă privesc pe dumneavoastră, dragi români, pe toți.

Prima temă – vremea este frumoasă, auzim la știri că sunt unele țări deja unde se face un plan pentru relaxare. Oricât de rău îmi pare, trebuie să vă spun clar, pe față: noi, în România, nu suntem în această fază.

La noi, în România, din păcate, numărul de cazuri crește, numărul de persoane care sunt tratate în urgențe crește, și chiar dacă ne dorim cu toții să se termine cât mai repede această criză, vă spun că la noi încă nu suntem în faza în care putem să ne relaxăm.

Și vreau să vă spun mai mult: depinde de noi cât mai durează până când putem să venim cu un plan de relaxare a măsurilor. De ce depinde de noi: fiindcă această infecție, acest virus, merge de la om la om. Dacă respectăm, aș spune chiar cu sfințenie, regulile impuse de autorități – să nu ne întâlnim cu persoane, să evităm contactul fizic, să ne izolăm, să ieșim din casă numai atunci când trebuie -, dacă respectăm aceste reguli, atunci cu siguranță vom putea mai repede să ajungem la faza de relaxare, să ne reluăm aproape normal viața.

Dacă, în schimb, ne relaxăm prea repede, dacă credem că vremea frumoasă alungă virusul, dacă credem că nu mai este atât de grav, atunci, dragii mei, vă spun că putem să ajungem în faza în care aceste măsuri trebuie prelungite încă luni de zile și nimeni nu-și dorește așa ceva.

Deci, repet: măsurile trebuie respectate cu strictețe în continuare, pentru a ajunge și noi, la momentul potrivit, în situația să relaxăm unele dintre aceste măsuri.

A doua, și asta îmi cade și mai greu să vă spun, fiindcă este în legătură cu Sfintele Sărbători de care ne pregătim. Avem în continuare două sărbători pascale. Acum, duminică, este Învierea Domnului pentru creștinii catolici, evanghelici, unitarieni, iar în cealaltă duminică pentru creștinii ortodocși, pentru greco-catolici, pentru alții.

Eu personal voi sărbători Învierea Domnului acum, duminică, și pot să vă spun ce o să fac eu. O să stau acasă, împreună cu soția mea, Carmen. Vom fi numai noi doi. Nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă. Vom fi acasă, vom urmări liturghia la televizor, vom aprinde o lumânare în casă și ne vom ruga.

Asta mă aștept, dragi români, să faceți cu toții. Este greu, ne cade greu. De obicei, de Paști ne întâlnim cu prietenii, cu familia, ieșim afară. De data aceasta nu se poate. Este foarte, foarte important să respectăm și acum, de Sfintele Sărbători, regulile impuse de autorități! Fiindcă dacă acum scăpăm din mână această epidemie, vă spun că s-ar putea să fie foarte grav și să fie grav pentru foarte multă lume.

Așadar, dragi români, vă rog să respectați în continuare indicațiile autorităților, pentru ca după aceea să ajungem cât reușim de repede în faza în care și la noi se poate discuta despre măsuri de relaxare.

Vă doresc multă sănătate!

 

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *