Decret de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Decret de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 6 august a.c., decretul de decorare a Preasfințitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania (Rusnac Tudor) al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și a pastorului Lupu Corneliu Benone, coordonatorul Bisericii Adventiste Române din Italia.

Astfel, în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru solidaritatea și dăruirea de care au dat dovadă în intensa lor activitate social-filantropică destinată cetățenilor români aflați pe teritoriul Republicii Italiene, contribuind astfel la limitarea impactului pe care actuala criză epidemiologică a avut-o asupra comunității românești și în special asupra categoriilor sociale vulnerabile, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler Preasfințitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania (Rusnac Tudor) al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și pastorului Lupu Corneliu Benone, coordonatorul Bisericii Adventiste Române din Italia.

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *