Desfășurarea alegerilor prezidențiale în Sibiu

Informații utile în contextul desfășurării alegerilor prezidențiale

 

În contextul desfășurării alegerilor pentru Președintele României în data de 10 noiembrie, respectiv 24 noiembrie, Primăria Municipiului Sibiu face câteva anunțuri de utilitate pentru sibieni:

Program extins pentru înnoirea cărților de identitate.

 

Programul Serviciului de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Sibiu va fi prelungit  pentru a veni în sprijinul cetățenilor care au o carte de identitate expirată, astfel încât aceștia să poată intra în legalitate și să își poată exercita dreptul la vot.

Astfel, ghișeele vor fi deschise după următorul program modificat:

  • sâmbătă 9 noiembrie, respectiv sâmbătă, 23 noiembrie, între orele 8-16 – preluări și eliberări acte
  • duminică 10 noiembrie, respectiv sâmbătă, 24 noiembrie, între orele 7-19 – preluări și eliberări acte, iar între orele 19-21 – eliberări acte

Pentru a simplifica și mai mult demersurile pentru cetățeni, în aceste zile, personalul serviciului menționat va încasa și taxa de eliberare a actelor de identitate, o operațiune care în mod obișnuit se realizează prin casieriile Direcției Fiscale Locale Sibiu și oficiile poștale.

Și termenul de eliberare a actului de indentitate va fi redus. Cererile preluate în această perioadă premergătoare alegerilor vor fi soluționate mai rapid, noile cărți de identitate urmând să fie eliberate în perioada 9-10 noiembrie, respectiv 23 -24 noiembrie.

Verificați secția de votare la care sunteți arondat!

Primăria Municipiului Sibiu a actualizat delimitarea secțiilor de votare în vederea desfășurării alegerilor pentru Președintele României.

Sibienii pot consulta forma actualizată a delimitării secțiilor de votare fie accesând site-ul instituției www.sibiu.ro, secțiunea ALEGERI 2019 de pe pagina principală, fie la Centrul de Informații pentru Cetățeni din sediul Primăriei, fie consultând afișele care vor fi prezente la intrarea în secțiile de votare indicând străzile arondate.

Față de scrutinele electorale precedente, delimitarea secțiilor de votare s-a modificat ca urmare a denumirii unor străzi nou create în municipiu în acest an:

  • Aleea Ulmului se arondează la Secția de Votare nr. 13 de la Școala gimnazială nr. 23, de pe strada Țiglarilor;
  • Străzile Plumbului, Titanului și Cobaltului se arondează la Secția de Votare nr. 14 de la Școala gimnazială nr. 23, de pe strada Țiglarilor.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *