Din 1 octombrie se primesc cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței

Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Sibiu distribuie începând de marți, 1 octombrie, formularul pentru cererea și declarația pe propria răspundere în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie termică, energie electrică, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.

Cine poate beneficia?

  • Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, precum și cetăţeni străini ori apatrizi cu domiciliul sau, după caz, reședința în Municipiul Sibiu, a căror venituri nete pe membru de familie nu depășesc suma de 750 lei
  • Ajutorul se acordă numai pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă a beneficiarilor.

Cine NU poate beneficia?

Cum se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței?

  • Acest ajutor se acordă la cererea titularului – reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplinește condițiile legale de acordare a ajutorului.
  • Titularul trebuie să completeze formularul tip CERERE – DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială. La completarea lui, titularul are obligația: a) de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute, aşa cum sunt acestea trecute în formular; b) de a menționa bunurile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deţinere, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei; c) pentru energie termică, are obligaţia de a completa numărul de camere ale locuinţei.

(Formularul tip se poate obține de la sediul DAS, de pe bulevardul Victoriei, nr.1-3, cam. S.2 , de luni până joi, între orele 8-14,30, iar vineri între orele 8-12 sau poate fi descărcat de pe următorul link https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/Cerere_Ajutor_Social.pdf

  • Cererea pentru acordarea ajutorului pentru încalzirea locuinței trebuie însoţită de acte doveditoare care atestă componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, precum şi acte doveditoare privind locuinţa sau bunurile deţinute de aceştia, inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale.
  • Suma acordată ca ajutor pentru încălzirea locuinței va fi diferită, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie respectiv al persoanei singure, precum şi în funcție de sistemul de încălzire utilizat.

Când se poate depune dosarul?

  • Cererile de acordare a ajutorului de încalzire a locuinței însoţite de actele doveditoare se depun până la data de 15.10.2019, pentru constituirea dreptului la încălzire pe toată perioada sezonului rece, noiembrie 2019-martie 2020.
  • Oricând sunt îndeplinite condițiile pe parcursul sezonului rece, iar stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței se face: a) începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; b) începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii: c) începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lunã, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Unde se depune dosarul?

  • Dosarul complet se depune la sediul Direcției de Asistenţă Socială Sibiu, din bulevardul Victoriei 1-3, cam. S2, de luni până joi, între orele 8-14,30, iar vineri între orele 8-12.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *