Elevi lăsați în drum – Nebunie fără margini la Șona – Brașov

Într-un sat retras din județul Brașov la 6 km de Municipiul Făgăraș, elevi ai mai multor școli trec printr-o adevărată dramă.

Satul Șona Comuna Mândra

Dna. Director al școlii din Com. Mândra, prin frustrările de care dă dovadă interzice șoferului care face transport cu elevi să mai ducă copiii care frecvetează alte instituții de învățământ decât școala din Comuna Mândra. Potrivit surselor, doamna în cauză vrea să demonstreze că ea este ,,șeful” și poate să își bată joc de cine vrea.

Prin bătaia asta de joc, nu face altceva decât să ajute copiii la abandonul școlar, fapt foarte grav ținând cont că România se află pe un loc fruntaș în acest clasament.

Nesimțire la Nivel Înalt

Potrivit www.monitorfg.ro doar 16 copii mai pleacă spre  şcoală din satul Şona Jud. Brașov în fiecare dimineaţă. Şase dintre ei merg la şcoala din Mândra, iar ceilalţi 10 la şcoli din Făgăraş.  Sunt elevi de la clasa a II-a până la a XII-a, dar şi un copil de grădiniţă. Microbuzul şcolar de la Mândra ajunge în fiecare dimineaţă la Şona pentru a transporta copiii.

Numai că de peste o săptămână, în microbuz li se permite să urce doar copiilor care frecventează cursurile şcolii din Mândra,  ceilalţi sunt lăsaţi în staţie.  Sunt peste 6 km  de la Şona la Făgăraş, distanţă pe care zece elevi o parcurg pe jos  întrucât directoarea Şcolii Gimnaziale din Mândra, Delia Poparadu, nu vrea să-i mai transporte pe motiv că microbuzul este al şcolii pe care o conduce şi nu are obligaţii faţă de  elevii altor şcoli.   Microbuzul şcolar are 17 locuri şi pleacă aproape gol de la Şona în timp de elevii merg pe jos.

PREA SĂRACI SĂ FOLOSEASCĂ UN MIJLOC DE TRANSPORT

Elevii navetişţi de la Şona care învaţă la şcoli din Făgăraş nu au o situaţie financiară foarte bună. Familia Solomon de exemplu, are 4 copii navetişti şi nu-şi permite să plătească  transportul la o firmă privată. În aceeaşi situaţie este familia Tibeică, cu doi copii navetişti. ,,Nu este normal ce se întâmplă, microbuzul şcolar trebuie să preia toţi copiii din Şona indiferent la ce şcoală învaţă. Aşa este moral.

Cheltuielile sunt aceleaşi indiferent dacă microbuzul merge cu toţi elevii navetişti din sat sau doar cu cei care învaţă la şcoala din Mândra. Primăria suportă cheltuielile pentru microbuzul şcolar.  Voi discuta şi cu inspectorul şcolar general de la IŞJ Braşov despre această situaţie. Directoarea nu vrea să preia şi alţi elevi în microbuzul şcolar” a spus primarul comunei Mândra, Şerban Ioan Taflan.

Sursa: monitorfg elevii-navetisti-din-sona-la-mana-directoarei-scolii-din-mandra

Sursa foto: www.moitorfg.ro

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

https://ziuaonline.com/detectiv

https://www.instagram.com/p/B3VmfNVIHnY/?igshid=uwqof50hx5qr

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *