Două femei reținute și pentru a treia mandat de aducere / sunt cercetat pentru furt din magazin
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, au reușit identificarea autorilor în mai multe dosare de furt rămase inițial cu auto necunoscut.
În fapt, trei persoane de sex feminin, sunt bănuite că în perioada 27.09 – 14.10.2019 ar fi săvârșit 4 fapte de furt, toate comise într-o societate comercială din Promenada Mall Șelimbăr. Prejudiciul cauzat este de aprox. 7800 de lei și a constat în produse de igienă corporală, detergenți și odorizante de cameră.
În baza probatoriului administrat, două dintre persoanele cercetate, în vârstă de 20 și 43 de ani, ambele din municipiul Sibiu, au fost reținute pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Sibiu, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentate procurorului de caz pentru a dispune măsurile legale ce se impun
Cu privire la cea de-a treia femeie, în vârstă de 25 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, întrucât nu a putut fi depistată, a fost emis un mandat de aducere, urmând ca aceasta sa fie audiată de către organele de cercetare penală din cadrul Postului de Politie Șelimbăr.
Cercetările în acest dosar continuă pentru probarea întregii activității infracționale a acestora.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!