Ziarul care ține cu românul

Groapa de gunoi sau energie regenerabilă? – Șobolani sau oi? – Câini vagabonzi sau căprioare?

Astazi vorbim despre o groapa de gunoi sau despre energie regenerabilă.

Încă de la inceputul acestei luni, vă relatăm intenția exprimată de Consiliului Județean Sibiu, transpusă sub forma de hotărâre de consiliu în cadrul ședinței acestui for din data de 06.02.2020, privind edificarea unei Stații de Tratare a Deșeurilor Menajere și a unui depozit ZONAL la Șelimbăr pentru aceste deșeuri.

Deși subiectul este unul cu impact și relevanță majoră, cam liniște în mass media sibiană. Totuși oamenii, locuitori ai așezărilor învecinate, trăiesc o mare spaimă: – să nu le fie afectate viețile precum semenilor din comuna Cristian.

Comentarii peste comentarii în mediul on-line, petiții și petiții on-line, dar totusi multă liniște dinspre Consiliul Județean. Nici o consultare publică, care ar fi fost necesară și de bun augur în acest caz, detalii puține privind modul de gestionare a unei asemenea stații, și doar un filmuleț pe Youtube care prezinta o stație de la Oradea, se pare, înainte de a fi operațională.

Oare așa se procedează în țările occidentale?

Din câte am aflat de la localnicii din jur, zona supusă “dezmățului” ecologic este una pitorească (a se vedea poze), unde animalele sălbatice își duc viața nestingherite, deranjate doar de talăngile turmelor de mioare păstorite de eternul ciobanaș român.

Curios este faptul că deși în data de 08.02.2020, președinta Consiliului Sibiu a participat la conferinta cu tema “ Dezvoltarea durabilă și eficientă a sectorului ovin si caprin din Romania”, în care a fost dezbătut Planul Național Strategic 2021-2027, înainte cu nici două zile, pe ordinea de zi a CJ Sibiu a fost supusă spre dezbatere cererea prin care se solicită Comunei Șelimbăr suprafața de aproximativ 30 de hectare din cele aproape 200 de pajiști, în vederea edificării unui “depozit zonal” pentru deșeuri reziduale.

Groapă de gunoi sau energie regenerabilă?

Pe de altă parte, întreaga suprafață de teren (cele aproximativ 200 de ha), face parte din intravilanul comunei Șelimbăr, cu destinatia “curți construcții”, o zonă însorita dealtfel, amplasată pe un culoar de vant puternic, propice unei investitii intr-o “plantație” de panouri solare sau de ce nu turbine eoliene, generatoare de energie verde.

De aici vin anumite întrebări

În final ca și concluzie, rămân totuși întrebări fără răspuns și până în ziua azi:

De ce s-a ales respectiva locatie?

Oamenii direct afectați au fost corect informati din timp (consultare publica măcar)?

S-a făcut vreun studiu de impact cu privire la potențialele efecte de mediu?

Afectează pânza freatică?

S-a procedat corect până acum?

Oare nu se cunoșteau aceste aspecte?

Ce preferăm șobolani sau oi?

Câini vagabonzi sau căprioare?

Până la un răspuns al autorităților vă lăsăm pe dumneavoastră să discerneți și să dați răspuns tuturor întrebărilor de mai sus.

 

Locuitorii vin cu soluții numai să nu le fie afectată liniștea și confortul, iar glia să rămână așa cum este ea: https://ziuaonline.com/info/fara-depozit-de-gunoaie-la-talmaciu-oamenii-vin-cu-solutii

P.S. Ziua Online va fi prezentă la ședința Consiliului Local Șelimbăr în care se va supune spre dezbatere solicitarea Consiliului Județean Sibiu.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Mulțumim pentru informații și foto, domnilor:

Mihai Achim

Eugen Gellért

Gabriel Stroilă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *